Premierul maghiar a cerut Uniunii Europene să renunţe la adoptarea unei decizii privind negocierile de aderare cu Ucraina

Premierul ungar Viktor Orbán a cerut, luni, ca la summitul liderilor Uniunii Europene de săptămâna viitoare să se evite orice decizie cu privire la obiectivul Ucrainei de a obține undă verde privind începerea discuțiilor de aderare, chiar dacă aceasta luptă împotriva invaziei ruseşti. Dl Orbán, care a menținut legăturile cu autorităţile de la Moscova chiar dacă UE a impus sancțiuni ample Rusiei din cauza războiului său din Ucraina, a afirmat de săptămâni întregi că aceasta din urmă nu este pregătită să înceapă negocierile de aderare la blocul comunitar. Poziția sa este în contradicție cu punctul de vedere al Comisiei Europene, organismul executiv al UE, care a recomandat, luna trecută, liderilor blocului să acorde Ucrainei aprobarea de a începe discuțiile de îndată ce va îndeplini anumite condiții finale. Orice astfel de decizie necesită însă sprijinul unanim al liderilor UE. Viktor Orbán și-a prezentat cererea într-o scrisoare trimisă luni lui Charles Michel, președintele Consiliului European. El a mai spus că în timpul summitului nu ar trebui să se adopte vreo decizie cu privire la un plan bugetar care să includă 50 de miliarde de euro ca sprijin economic pentru Ucraina. „Vă îndemn cu respect să nu invitați, Consiliul European să decidă asupra acestor chestiuni în decembrie, deoarece lipsa evidentă de consens ar duce inevitabil la eșec”, a scris premierul maghiar. „Consiliul European trebuie să evite acest scenariu contraproductiv de dragul unității, cel mai important atu al nostru”. Discuțiile de aderare la UE ar reprezenta un impuls major pentru Ucraina, o fostă republică sovietică care se luptă să respingă o invazie militară rusă de aproape doi ani. Un purtător de cuvânt al dlui Michel a refuzat să comenteze scrisoarea. Dar reprezentanţii altor țări membre ale UE au spus clar că doresc să discute despre perspectivele de aderare a Ucrainei și despre propunerea de buget la summitul care va avea loc la Bruxelles pe 14 și 15 decembrie. Diplomații din țările UE care susțin ferm Ucraina și-au exprimat îngrijorarea că lipsa unui acord vizând discuțiile de aderare și ajutorul financiar la summit ar fi o lovitură politică mare pentru administraţia de la Kiev în plin război și ar fi văzută ca un impuls pentru Rusia. Dar dacă Viktor Orbán își va menține poziția, diplomații susţin că ar putea fi necesară organizarea unui alt summit la începutul anului viitor./opopescu/denisse

(REUTERS – 4 decembrie)