Marţi, 5 decembrie, se împlinesc 15 ani de la moartea lui Constantin-Ticu Dumitrescu, fost deținut politic, fost senator creștin-democrat (PNȚ-CD), președinte al Asociației Foștilor Deținuți Politici din România, inițiatorul Legii Deconspirării Securității și al Legii Lustrației.
* * * * *
Constantin-Grigore Dumitrescu, pe numele său real, s-a născut la 27 mai 1928, la Ciumați (actualmente Olari), jud. Prahova, în familia unor învăţători. Tatăl său, Stelian, a fost membru al Partidului Naţional Ţărănesc, a fost exclus din învăţământ, pe motive politice, a fost urmărit şi arestat.
A urmat destinul familiei sale în lupta împotriva comunismului, fiind arestat în repetate rânduri de către Siguranța și Jandarmeria comunistă pe când era elev al „Liceului Sfinții Petru și Pavel” din Ploiești, colaborator apropiat al profesorului Virgil Șerbănescu, liderul Partidului Național Țărănesc pe județul Prahova.
În anul 1945, a fost admis la Facultatea de Drept, iar în anul 1948, a fost arestat de către Securitate.
După eliberare, la cererea sa de a continua studiile universitare, Ministerul Învățământului, într-o comunicare oficială, îi respinge solicitarea, motivând că „se menține eliminarea din toate universitățile din țară pentru activitate antidemocrată”.
După eliminarea din facultate, a fost urmărit de Securitate, a devenit fugar, iar în 1949 a fost arestat și apoi condamnat ca deținut politic.
Prima condamnare a fost de doi ani şi şase luni pentru activitate subversivă PNŢ şi pentru „deţinere de armament”. Deţinut pe baza acestei condamnări până la 4 iunie 1952, este apoi internat administrativ pentru 24 de luni.
Va fi eliberat în anul 1953, fiindu-i stabilit domiciliu obligatoriu.
În anul 1958, este rearestat și condamnat la 23 de ani de muncă silnică pentru „crimă de uneltire”, iar în anul 1962 i se comută pedeapsa la 6 ani închisoare corecțională. A supraviețuit detenției din închisorile și lagărele de exterminare comuniste, unde a avut o atitudine demnă, refuzând reeducarea și obediența față de exigențele impuse în spațiul concentraționar românesc, distingându-se aici epocile în care a fost deținut în Zarca Aiudului, Ploieşti, Târgşor, Braşov, Jilava, lagărul de la Poarta Albă, Mărgineni, Galaţi, Botoşani, Văcăreşti.
Din memorialistica epocii, scrisă de colegii săi de suferință, a reieșit cu pregnanță caracterul său puternic și intransigența față de regimul comunist.
Spre exemplu, în noiembrie 1960 a fost pedepsit cu 12 zile de zarcă fiindcă „privea pe geam și fluieră în cameră”. Apoi, a fost turnat și pedepsit sistematic pentru că încerca să învețe italiană scrijelind cu dinţii pieptenului pe gamela mânjită cu săpun și cu ddt.
De asemenea, „vorbea tot timpul la perete”, transmițând bruma de vești „internaționale” pe care le putea afla.
La 21 mai 1961, de ziua Sfinților Constantin și Elena, în plin „proces de reeducare”, a ținut un discurs „în memoria unor oameni de valoare – Regina Mama Elena, Constantin Stere, Constantin Vișoianu – cei care și-au sacrificat viața și care luptă și în prezent pentru libertatea țării noastre”.
Informatorii din detenţie au relatat că i-a instigat pe deținuți cu fraza „noi trebuie să ne găsim în luptă permanentă cu acești ticăloși, iar atitudinea de răzvrătire trebuie s-o avem în noi permanent”.
Tot în anul 1961, a inițiat un protest în închisoare, fiindcă „li s-a încălcat deținuților dreptul la grevă, care e un drept internațional”…
A fost eliberat din închisoare în anul 1964, odată cu grațierea deținuților politici.
După eliberarea din penitenciar, pentru a-și câștiga existența, a lucrat pe diferite șantiere forestiere din Munții Cernei, Munții Bucegi, Munții Oituz și Munții Vrancei, ca șef de echipă, muncitor, funcționar tehnic.
În anul 1970 a devenit șeful unui mic șantier de construcții forestiere din Vrancea, care a fost timp de 17 ani consecutiv printre cele mai eficiente și rentabile șantiere forestiere și de aici, fostul deţinut politic va deveni un „om model”, fiind recompensat cu diplome și medalii: Ordinul Muncii clasa a III-a, „datorită rezultatelor bune obținute în cinci ani de către șantier”.
La 22 decembrie 1989, în timpul Revoluţiei române, Ticu Dumitrescu a pătruns cu ceilalți oameni în sediul Comitetului Central, participând la evenimentele de atunci.
A fost fondator şi apoi preşedinte ales al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România (AFDPR) din 1990.
Tot în anul 1990, a devenit membru al CPUN, reprezentând Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici (9 februarie – 11 mai 1990), iar apoi a devenit senator în două legislaturi (1992-1996 și 1996-2000).
În prima legislatură, a fost membru al Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupţiei şi petiţii.
S-a afirmat în activitatea PNȚCD fiind prieten apropiat al lui Corneliu Coposu şi a fost, de asemenea, membru fondator al Alianţei Civice.
În anul 1993, împreună cu reprezentanţii Cehiei şi Ungariei pun bazele şi înfiinţează Asociaţia Internaţională a Foştilor Deţinuţi Politici şi Victime ale Comunismului din zona europeană, numită INTER ASSO, a cărui preşedinte a fost timp de trei mandate (12 ani).
În cadrul activități sale parlamentare în sesiunea 1996-2000, Ticu Dumitrescu a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Japonia și Republica Franceză – Senat, iar în 1997, a devenit senator neafiliat.
S-a implicat în lupta pentru edificarea democrației în România, iar ca parlamentar a inițiat o serie de legi printre care se află Legea deconspirării Securității („Legea Ticu”), Legea lustrației, Legea anulării condamnărilor politice din perioada comunistă, Decretul Lege nr. 118 pentru acordarea unor reparații și drepturi foștilor deținuți politici, etc.
În anul 2003 se retrage din activitatea politică, nefiind de acord cu compromisurile și linia spre care se îndrepta P.N.Ț.C.D.
Din anul 2005, Ticu-Dumitrescu a fost membru al Consiliului Național de Studiere a Arhivelor Securității (C.N.S.A.S.). Ar fi trebuit să fie preşedinte al Consiliului, dar o altă persoană este „numită politic” prin vot secret. Tinerii cercetători au făcut, la momentul respectiv, un „lanţ viu” în jurul sediului CNSAS în semn de protest faţă de vot şi de solidaritate faţă de el.
La 27 mai 2008, Constantin Ticu Dumitrescu şi-a lansat primul volum al cărţii „Mărturie şi document”, cuprinzând file de istorie a gulagului românesc.
A murit la 5 decembrie 2008, la București, la vârsta de 80 de ani.
Constantin Ticu Dumitrescu a fost înmormântat cu onoruri militare, la cimitirul din comuna natală Olari, judeţul Prahova.
