“Ei bine, ai să te duci la Tallinn!”
După ce timp de aproape 200 de ani Estonia – țară baltică – a fost sub ocupație ruseacă, profitând de revoluția bolșevică din Rusia, estonienii au proclamat independența țării la Tallinn la 24 februarie 1918. Independența noului stat a fost recunoscută de țările Antantei în cursul anului 1921. La 26 februarie 1921, România a recunoscut de jure Estonia. Guvernul României, prin Ministerul Afacerilor Străine, a transmis instrucțiuni reprezentantului nostru acreditat la Stockholm să notifice oficial Ministerul de Externe al Estoniei decizia României. Primul șef de misiune al României în Estonia a avut reședința la Varșovia și a fost acreditat la 1 aprilie 1924. Relațiile diplomatice dintre România și Estonia în perioada interbelică au fost normale, între cele două țări neexitând neînțelegeri. Ocuparea țărilor baltice în 1940 de către sovietici a dus la întreruperea relațiilor diplomatice. Fiind o țară mică și relativ departe de noi, activitatea diplomaților români a fost redusă – își aminteşte Alexandru Leist, funcționar administrativ la Legația Română de la Tallinn între 1939 – 1940.
“În Ministerul de Externe am intrat ca funcţionar administrativ şi am progresat pe cale administrativă până am fost numit viceconsul. (….) Într-o zi am fost chemat la ministrul plenipotenţiar. M-a întrebat dacă ştiu să scriu la maşină. I-am aspuns “Da” . Apoi m-a mai întrebat dacă ştiu nemţeşte şi i-am zis “Da “ şi la treba aceasta. “Ei bine, ai să te duci la Tallinn!” Eu am mulţumit… Domnul Cugler, care lucra în același birou cu mine, avea un Larousse. Imediat am deschis Larousse-ul să văd care dintre alea trei [țări baltice] este Estonia. Am plecat iarna…Am făcut o plimbare frumoasă prin Berlin, am scăpat vaporul din nord…Noroc că ştiam nemteşte, un hamal m-a învăţat ce să fac şi m-a aşteptat vaporul care făcea legătura între Germania şi ţările baltice. O zi şi ceva a durat excursia până am ajuns la Tallinn unde am fost funcţionar adminstrativ! Noi până după război am avut numai legaţii. Asta trebuie să fi fost … în ’39. În ţările astea rar venea câte un românaş… Ştiu că în Finlanda aveam o familie de români tocmai în nord… La Helsinki o dată a venit un cântăreţ originar din Bucovina…. Prea multă lume nu se abătea pe acolo ca sa zici că ai afaceri consulare! La Helsinki mai era un ataşat comercial cu care eram în bune relatii. Atașatul comercial avea o finlandeză care bătea la maşină. La Tallinn toate problemele administrative, mici corespondenţe le făceam împreună cu ministrul. În consulat n-a fost o persoană de la Siguranța Statului, cum am întâlnit mai târziu la Milano. La Tallinn am stat 15 luni de zile. [După ocuparea Estoniei de către sovietici ] Legaţia României de la Tallinn a fost închisă și problemele au fost preluate [de Legația] din Helsinki! Țin minte că împreună cu domnul Davidescu, ministrul nostru la Tallinn…am cărat arhivă şi la un foc improvizat am ars hârtiuţă cu hârtiuţă… Am distrus totul. Domnul Davidescu a plecat mai devereme şi eu am mai rămas… Știu că am expediat un plic cu corespondenţă diplomatică, sigilat, pesemne cu ultimele hârtii“.
[Interviu realizat de Mariana Conovici, 1997]
