Premierul Marii Britanii a primit o copie a raportului final al cercetării privind încălcarea carantinei în Downing Street

Guvernul Marii Britanii a declarat că premierul Boris Johnson a primit o copie a raportului final al cercetării administrative efectuate după acuzaţii privind încălcarea, la biroul şi reşedinţa premierului, a măsurilor de carantinare impuse pe fondul pandemiei de COVID-19. Cabinetul premierului a mai spus că funcţionarul public conducător al cercetării, Sue Gray, a depus o versiune actualizată a raportului final, după ce poliţia a cerut să se facă „referiri minime” la evenimentele relevante în investigaţie, pentru că poliţia continuă investigaţiile. Premierul Johnson a negat că ar fi încălcat vreo măsură./mbaciu/ilapadat

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 31 ianuarie)