Acum dialogul este necesar mai presus de orice (Péter Szijjártó)

Acum dialogul este necesar mai presus de orice, iar pentru aceasta nu doar întrebările din mass-media occidentală trebuie să primească răspuns – a scris Péter Szijjártó, ministrul ungar al afacerilor externe şi comerţului exterior, sâmbătă, pe pagina sa de socializare, referitor la un interviu pe care l-a acordat la Moscova. Într-un interviu acordat canalului de televiziune rusesc de ştiri Izvestia, Péter Szijjártó a precizat: modelul ungar a dovedit foarte clar că a fi membru al UE şi al NATO nu exclude bunele relaţii cu Rusia şi şi-a exprimat speranţa că mai multe state vor susţine acest model. Ministrul ungar a opinat că, în această situaţie, nu este necesară medierea din partea Ungariei, întrucât Vladimir Putin, preşedintele rus, a purtat convorbiri, de două ori în aceste zile, deopotrivă cu Joe Biden, preşedintele american, şi cu Emmanuel Macron, preşedintele francez. De asemenea, potrivit informaţiilor pe care le deţine, Serghei Lavrov, ministrul rus de externe, va purta convorbiri cu omologul său american, Antony Blinken, iar Boris Johnson, premierul britanic, se pregăteşte de convorbiri cu Vladimir Putin. Péter Szijjártó a numit dialogul în desfășurare ca fiind cea mai bună veste posibilă. Central-europenilor nu le este deloc indiferent, ci, dimpotrivă, este un interes esenţial de securitate naţională ca între Est şi Vest să fie o relaţie pragmatică, civilizată – a menţionat ministrul ungar. Acesta a spus că au înţeles propunerea rusă ca NATO să nu se extindă spre Est. Péter Szijjártó şi-a exprimat speranţa că problemele pot fi soluţionate, întrucât „dacă relaţiile sunt bazate pe respect reciproc, atunci nu există niciun fel de obstacol”. Referitor la ştirea potrivit căreia Regatul Unit şi Statele Unite vor trimite 1.000 de militari în Europa Centrală, în special în România, Bulgaria şi Ungaria, Péter Szijjártó a spus: nu ştie în celelalte state care este situaţia, dar în privinţa Ungariei, acest lucru nu este adevărat. În Ungaria există militari NATO, Armata Ungară, care este o unitate NATO. Armata Ungară este în stare bună pentru a apăra țara, așa că nu este nevoie de trupe externe – a adăugat ministrul. Ministrul a comunicat că Ungaria, în calitate de stat membru NATO, cooperează constant cu alte state membre. Există acorduri privind misiunile de instruire și schimburi reciproce; ca parte a acestora, prin rotaţie, în Ungaria au staţionat deja trupe NATO, dar „nu se întâmplă nimic dincolo de colaborările normale, obișnuite” – a precizat ministrul. Péter Szijjártó nu a comentat anunţul Croaţiei conform căruia militarii săi nu vor participa la un eventual război ucrainean. Ministrul a spus: Ungaria şi-a însuşit o lecție istorică clară și lipsită de ambiguitate că, atunci când apare un conflict între Est și Vest, central-europenii sunt perdanţi. De aceea, Ungaria nu formulează păreri despre evenimente care nu au avut loc – a menţionat domnia sa. Ministrul le-a cerut tuturor să calmeze tensiunile, să dialogheze şi să folosească mijloacele diplomatice, întrucât „nu vrem să se revină la Războiul Rece”. Szijjártó a evidenţiat importanţa dialogului pragmatic, civilizat, bazat pe respect reciproc. Ministrul ungar al afacerilor externe şi comerţului exterior a numit situaţia minorităţii maghiare care trăieşte în Ucraina ca fiind o problemă serioasă. În vestul Ucrainei trăiesc aproximativ 150.000 de maghiari. Ei nu sunt migranţi, ci o comunitate autohtonă, care locuieşte acolo de secole – a precizat ministrul. Szijjártó a spus că este regretabil faptul că, din 2016, drepturile comunităţii maghiare sunt încălcate în mod constant, utilizarea limbii materne este din ce în ce mai restrânsă în educaţie, în instituţiile publice, în mass-media şi în cultură. Din timp în timp, pe ordinea de zi a Parlamentului ucrainean apar noi iniţiative privind restricţionarea în continuare a drepturilor. Acest lucru este de neacceptat pentru Ungaria – a afirmat ministrul. Péter Szijjártó a evidenţiat: prin susţinerea insistentă a drepturilor minorităţii maghiare, Ungaria nu serveşte interesele Rusiei, ci exclusiv comunitatea naţională, care trebuie să primească înapoi drepturile care le-au fost luate. Deşi nu vede o evoluţie pozitivă, îşi exprimă speranţa că, mai devreme sau mai târziu, dialogul va avea rezultate şi situaţia se va schimba./lendrefy/sdm2

(MTI – 5 februarie)