Premierul Bulgariei va efectua o vizită oficială în România

Premierul Bulgariei, Kiril Petkov, a desfăşurat o convorbire telefonică cu omologul său român, Nicolae Ciucă. Cei doi lideri au discutat despre dezvoltarea relaţiilor bilaterale, aprofundarea cooperării regionale, proiecte de infrastructură şi energie care vor contribui la conectivitate şi securitate în Europa de Sud-Est. În cadrul conversaţiei, a fost pus accentul asupra unor proiecte precum un nou pod peste Dunăre, dragarea şenalului navigabil al fluviului, precum şi organizarea unei şedinţe comune a celor două guverne, în toamnă, la Sofia. Prim-miniştrii Bulgariei şi României au discutat, de asemenea, subiecte actuale de pe agenda europeană, precum şi posibilităţi de cooperare bilaterală în cadrul Pactului ecologic european şi Planurilor Naţionale de Redresare şi Rezilienţă. În legătură cu organizarea şedinţei comune de guvern de la Sofia din septembrie-octombrie, cei doi prim-miniştri au convenit ca premierul Kiril Petkov să efectueze o vizită oficială la Bucureşti./ddaniela/ilapadat

(www.dariknews.bg – 5 februarie)