A fost inaugurat centrul de digitalizare al Bibliotecii Naţionale a Ungariei

La Biblioteca Naţională Széchényi (OSZK) a fost inaugurat, vineri, cel mai mare centru de digitalizare al colecţiilor publice, care este dotat cu cele mai moderne mijloace din Europa Centrală. Cu această ocazie a fost încheiat un acord de cooperare privind digitalizarea între OSZK şi Centrul de Muzică Veche din Ungaria „Haydneum”. „Astăzi are loc inaugurarea unui proiect impunător şi important: începând de azi, OSZK dispune de cel mai mare şi cel mai modern parc de instrumente printre colecţiile publice ale Europei Centrale, care permite digitalizarea a 10 milioane de pagini pe an şi este potrivit pentru transformarea digitală a tuturor tipurilor de documente păstrate în bibliotecă„, a declarat Gergely Gulyás, şeful de Cabinet al premierului Ungariei. Gergely Gulyás a subliniat că cei aproape 10 miliarde de forinţi (28,2 milioane de euro) cheltuiţi în acest scop au permis OSZK să prezinte publicului în condiţii tehnice performante tot ceea ce păstrează ca valoare naţională; astfel, documentele care au fost mai puţin cercetate până acum vor fi disponibile pentru întreaga lume. Digitalizarea este una din necesităţile epocii moderne, astfel s-a reuşit astăzi ştergerea unei datorii de peste două decenii: codicele Bibliotecii Corviniene a regelui Matia, vocea lui Kossuth sau partituri vechi pot fi accesate din Cleveland, Budapesta sau Cluj-Napoca, a subliniat Gergely Gulyás. La rândul său, Szilárd Demeter, însărcinatul ministerial responsabil pentru dezvoltarea integrată a bibliotecii naţionale, editarea de cărţi şi colecţiilor publice literare, a evidenţiat: integrarea patrimoniului cultural digitalizat va avea succes dacă diferitele instituţii nu vor publica rezultatele activităţii lor de digitalizare în mod separat, ci vor constitui un patrimoniu de date culturale naţionale accesibil în ansamblu şi în mod gratuit. Acest obiectiv ar merita chiar o modificare a legislaţiei, a spus Szilárd Demeter. Dávid Rózsa, directorul general al Bibliotecii Naţionale Széchényi, a declarat că în baza hotărârii Guvernului din 2016, a fost înfiinţat unul din cele mai importante centre de digitalizare la nivel european în cadrul Sistemului Naţional de Biblioteci. Capacitatea agregată a parcului de echipamente este de 10 milioane de pagini scanate pe an, scanerul cu alimentare automată poate procesa 10 000 de pagini pe oră, centrul fiind dotat şi pentru digitalizarea înregistrărilor audiovizuale. Zoltán Szijártó, preşedintele Agenţiei Guvernamentale de Dezvoltare Informatică, a adăugat: capacitatea astfel creată permite păstrarea şi căutarea a 23 de milioane de cărţi, iar sistemul poate fi extins şi la alte biblioteci şi chiar la muzee sau la un cerc mai larg de instituţii. Referindu-se la cooperarea între Haydneum şi OSZK, György Vashegyi, preşedinte al Consiliului Cultural Naţional şi al Academiei de Arte a Ungariei, a precizat că scopul colaborării este prelucrarea cu ajutorul noului centru de digitalizare şi cu participarea specialiştilor de la Haydneum a patrimoniului muzical şi muzicologic păstrat în Ungaria din perioada 1600-1850, o colecţie care reprezintă o mare valoare culturală./rganciu/dsirbu

MTI – 12 februarie