Preşedintele Vladimir Putin prezidează o reuniune neplanficată a Consiliului de securitate al ţării

Preşedintele Vladimir Putin prezidează o reuniune neplanficată a Consiliului de securitate al ţării, după ce purtătorul său de cuvânt a declarat că nu există planuri concrete privind o întâlnire cu omologul său american, Joe Biden. După o serie de discuţii diplomatice telefonice la nivel înalt, speranţele privind rezolvarea pe cale paşnică a crizei din Ucraina au crescut. Cabinetele de la Casa Albă şi Palatul Élysée au anunţat că un summit între liderii rus şi american a fost stabilit „în principiu”, însă administraţia de la Kremlin a respins aceste comunicate, afirmând că deşi o astfel de întâlnire nu poate fi exclusă, ea nu a fost încă stabilită./opopescu/sdm2
(BBC SERVICIUL MONDIAL – 21 februarie)