Polonia şi ţările baltice solicită consultări în temeiul Articolului 4 din Tratatul NATO

Statele membre NATO, Polonia, Estonia, Letonia și Lituania, au invocat Articolul 4 al NATO, pentru a lansa consultări în cadrul alianței, cu privire la preocupările lor de securitate. Premierul estonian, Kaja Kallas, a declarat că invazia Rusiei în Ucraina reprezintă o „amenințare pentru întreaga Europă”, potrivit unui comunicat al guvernului estonian. „Agresiunea la scară largă a Rusiei este o amenințare pentru întreaga lume și pentru toate țările NATO şi trebuie iniţiate consultări în cadrul NATO privind consolidarea securității aliaților, pentru a implementa măsuri suplimentare pentru asigurarea apărării aliaților NATO”, a spus Kallas, adăugând: „Cel mai eficient răspuns la agresiunea Rusiei este unitatea”. În conformitate cu Articolul 4 din Tratatul NATO, părțile se vor consulta reciproc ori de câte ori – în opinia vreuneia dintre ele – este amenințată integritatea teritorială, independența politică sau securitatea oricăruia dintre aliați. Ucraina nu este stat membru al NATO. Cu toate acestea, Rusia a cerut ca NATO să se angajeze să nu primească niciodată Ucraina în alianță, solicitare respinsă de membrii NATO, care au invocat politica „uşilor deschise” ale Alianţei Nord-Atlantice.

(edition.cnn.com – 24 februarie)/mbrotacel/pvelisar