Belgia va trimite în România 300 de militari, transmite premierul Alexander De Croo

Belgia va trimite 300 de militari în România, ca parte a eforturilor NATO de a-și întări flancul estic, a anunțat sâmbătă premierul belgian Alexander De Croo, în contextul în care, pentru a treia zi, Rusia a lovit orașele ucrainene cu artilerie și rachete de croazieră. „Belgia își asumă responsabilitatea în cadrul Forţei de Reacţie Rapidă a NATO (NRF), parte din elemente fiind activate ieri. În faza actuală, 300 de militari belgieni vor fi dislocați în România”, a transmis pe Twitter. De asemenea, Belgia va sprijini forțele ucrainene cu 2.000 de mitraliere și 3.800 de tone de combustibil, potrivit lui De Croo, care a adăugat că guvernul de la Bruxelles analizează noi solicitări de ajutor din partea guvernului de la Kiev. (REUTERS – 26 februarie)/cstoica/sdm2