Conferința de presă a premierului Croației pe tema crizei din Ucraina

După o serie de întâlniri cu membrii guvernului și serviciilor de informații, premierul Croației, Andrej Plenković, a organizat o conferință de presă privind situația din Ucraina, acceptarea refugiaților ucraineni, aderarea Croației la sancțiunile impuse Rusiei și adoptarea unor măsuri pentru sprijinirea Ucrainei. „Am pregătit un pachet de măsuri. Am discutat cu ambasadorul nostru din Ucraina și, potrivit datelor oficiale, în Ucraina mai sunt încă 50 de cetățeni croați” – a declarat Plenković, adăugând că s-a format un grup de lucru, la care participă reprezentanții mai mai multor departamente care se vor implica în primirea refugiaților din Ucraina. „În acest moment alimentarea cu gaze naturale a consumatorilor casnici nu este în pericol” – a declarat Plenković, adăugând că s-a adoptat decizia politică de a se interzice traficul avioanelor rusești în spațiul aerian al Croației. „Vom lua decizii corecte la nivelul Uniunii Europene. Vom implementa măsurile restrictive și, având în vedere situația dinamică din Ucraina, vom analiza zilnic situația” – a declarat Plenković, adăugând că s-a hotărât ca Zagrebul să ajute Ucraina cu echipamente de protecție și armament. Întrebat de ce din sistemul SWIFT nu sunt excluse toate băncile din Rusia, Plenković a răspuns că pe această temă se mai discută. Comentând decizia președintelui Rusiei, Vladimir Putin, de a ordona starea de alertă a forțelor de descurajare nucleară, Plenković a declarat că „escaladarea agresiunii asupra Ucrainei este inacceptabilă”. „Nu a existat niciun indiciu că Ucraina ar putea amenința Rusia, nici chiar regiunile separatiste din Donbas. Nu au prezentat niciun argument pentru a justifica agresiunea. Vedem doar o agresiune asupra teritoriul ucrainean. Monitorizăm situația și ne consultăm cu partenerii noștri” – a declarat Plenković. Întrebat dacă voluntari din Croația s-ar putea alătura Armatei ucrainene, Plenković a răspuns că aceasta „ar fi o decizie individuală, pe propriul risc”./rmihaj/atataru

(www.tportal.hr – 28 februarie)