În pregătirea diplomaților au fost mai multe perioade
Imediat după acapararea puterii, comuniștii au început să înlocuiască vechii specialiști, în care nu aveau încredere, cu oameni fideli lor. Nu conta că nu erau școliți, că nu aveau experiență. Conta că ascultau de ordinele venite de la vârful conducerii comuniste. În noiembrie 1947, a venit rândul Ministerului de Externe să înlocuiască personalul bine pregătit și cu experiență în relațiile internaționale. Într-o dimineață, fără ca nimeni să bănuiască ce îi așteaptă, Ana Pauker a dat afară toți salariații – diplomați și funcționari – din Ministerul de Externe. Pentru o scurtă perioadă, în fruntea unor ambasade importante au fost numiți academicieni: Mihai Ralea (Washington), Iorgu Iordan (Moscova), Grigore Moisil (Ankara), Bebe Neculce (Olanda), Simion Stoilov (Paris). Apoi, prin 1947 – 1948, în diplomație au fost trimiși muncitori, „tovarăși cu dosar curat”, care, desigur, nu aveau nici o pregătire în relații internționale, nu aveau cultură generală, nu cunoșteau nici o limbă străină. Dar erau oameni în care Partidul Comunist avea încredere. Această perioadă nu a durat mult, își amintește juristul Nicolae Fotino.
„După ce au fost dați afară foștii diplomați, ca ambasadori au fost trimiși intelectuali care nu aveau nici o pregătire în realațiile internaționale. Despre pățaniile lor au circulat mai multe glume în Ministerul de Externe. Astfel, se spunea că la Paris, la o recepţie, a venit Georges Bidault, care era ministru de externe în Guvernul de Gaulle, el fiind, la rândul lui, profesor de istorie. Bidault ţinea, când vorbea cu ambasadorii, să arate că ştie despre cine e vorba, şi, întâlnindu-se cu Stoilov, care era un mare matematician şi care avea teorii matematice, l-a întrebat pe Stoilov ce mai e nou în teoriile lui. Iar Stoilov a fost foarte flatat să vadă că ministrul Franţei ştie de teoriile lui, i-a povestit ce mai e nou în domeniu. După aia, de la Stoilov a trecut la ministrul Ungariei, care era un biet funcţionar al Ministerului de Externe de la Budapesta, iar ăsta, despre ce să-i vorbească? I-a vorbit despre Transilvania. Deci când Bidault s-a întors la minister a rămas cu impresia că Stoilov e un mare savant, iar că Transilvania este a Ungariei.
La un moment dat, în Ministerul de Externe au venit muncitorii. A fost o „perioadă muncitorească”. După ce s-a potolit şi perioada cu muncitorii, s-au trimes oameni la studiu la Moscova. Şi a fost o şcoală destul de bună, mai ales pentru limbi străine. Se învăţa perfect! În afară că ştiau ruseşte, când se întorceau, ştiau franţuzeşte, nemţeşte. Am fost odată la o şedinţă, în Alma Ata, în Siberia, şi alături de mine erau persoane care lucrau în Africa în calitate fie de diplomaţi, fie de consilieri. Şi o întreb pe o doamnă cum se descurcă acolo, cu limba, şi a zis ,,noi am fost foarte bine primiţi” în Congo sau unde a fost ea, pentru că „în afară de franceză sau de engleză, eu ştiu patru sau cinci dialecte de aici. Şi când am venit şi le-am vorbit în dialectul lor, a fost o primire minunată”. Asta ca să vă arăt că la limbile străine era o pregătire teribilă. Le învăţau foarte bine, în rest… ştiau drept internaţional marxist. După aia [Ministerul de Externe] a găsit o formulă care mie mi s-a părut bună. Veneai cu licenţa luată la Moscova şi plecai la Geneva la Institutul de Studii Internaţinale şi îţi luai doctoratul. Mie mi s-a părut o idee foarte bună, pentru că, pe de o parte învăţai cu ruşii şi îi vedeai cum gândesc şi ce fac, şi pe urmă te duceai dincolo şi îţi luai doctoratul. Mi s-a părut o idee foarte bună. N-a ţinut foarte mult, din păcate, această poveste. Ceauşescu a venit cu ideea că diplomația nu e o meserie, că orice activist de partid poate fi numit în diplomație! Până în 1989 fost o periadă a activiştilor. ”
[Înregistrare realizată de Emilian Blînda,1995]
