Marine Le Pen consideră că livrările de arme către Ucraina sunt limitrofe cu participarea la conflict

Deputatul Parlamentului francez, candidatul la alegerile prezidențiale din Franţa din partea „Adunării Naționale”, Marine Le Pen, consideră că livrarea de arme Ucrainei este la limită cu participarea la conflict. Ea a făcut această declaraţie, duminică, la postul de televiziune BFM. „Furnizarea de arme Kievului este limitrofă cu participarea la conflict” – a declarat Le Pen, subliniind că, în continuare, se pronunţă pentru „retragerea Franței din comanda militară unificată a NATO”. Răspunzând la o întrebare despre atitudinea ei față de sancțiunile împotriva Rusiei, ea a subliniat că „se opune acelor sancțiuni, ale căror prime victime vor fi francezii”.”În ceea ce privește propunerile de stabilire a unui embargo total asupra furnizării de petrol şi gaze rusești, un astfel de pas ar avea consecințe dezastruoase pentru consumatorii noștri” – a spus Le Pen. „Nu vreau să sacrific interesele francezilor, locurile de muncă ale acestora, economia franceză în ansamblu de dragul unor inițiative pe care le consider iresponsabile” – a subliniat aceasta. Potrivit afirmaţiilor sale, „cel mai bunl mod de a ajuta Ucraina este obţinerea păcii”. Menţionăm că, alegerile prezidențiale din Franța vor avea loc în două tururi – pe 10 și 24 aprilie. Potrivit sondajelor sociologice, Marine Le Pen ocupă locul al doilea în clasamentul candidaților, după actualul președinte Emmanuel Macron, care candidează pentru un al doilea mandat./ssirbu/sdm2

(www.tass.ru – 13 martie)