Preşedintele SUA participă la reuniunea liderilor NATO de la Bruxelles

Înaintea celor două zile de summit NATO de la Bruxelles, preşedintele american Joe Biden a spus că vrea să unifice sprijinul internaţional pentru guvernul ucrainean. Preşedintele Biden vine în Europa cu speranţa unei unităţi a ţărilor vestice, într-un moment în care este ameninţată securitatea continentului. Ameninţarea este cea mai mare din ultimele decenii. La summitul NATO de astăzi, liderii vor anunţa consolidarea securităţii pentru ţările din estul şi centrul Europei, care sunt vulnerabile în faţa Moscovei. De asemenea, va fi aprobată trimiterea de provizii în Ucraina, pentru contracararea unor posibile atacuri nucleare sau chimice pe care le-ar putea Rusia planifica, conform avertizărilor SUA – precizează redactorul BBC.(BBC SERVICIUL MONDIAL – 24 martie)/aboboc/dsirbu