Bulgaria sprijină necondiţionat începerea negocierilor cu Republica Albania (preşedintele bulgar)

Preşedintele bulgar, Rumen Radev, l-a primit, marţi, la Sofia, pe omologul său albanez, Ilir Meta, care efectuează o vizită oficială în Bulgaria. Întâlnirea dintre cei doi şefi de stat a fost urmată de o conferinţă de presă comună. Preşedintele Radev a declarat: „Am discutat subiecte legate nu doar de bunele relaţii dintre statele noastre. Bulgaria şi Albania nu sunt doar aliaţi, ci şi parteneri şi prieteni. Există deja o legătură aeriană directă între Sofia şi Tirana, iar aceasta este o veste bună nu doar pentru afaceri, ci şi pentru educaţie. O parte importantă a dialogului nostru de astăzi s-a referit la consolidarea securităţii în regiune şi doresc să salut determinarea Albaniei de a deveni parte a Grupului de luptă multinaţional al NATO din Bulgaria. Sprijinim şi începerea necondiţionată a negocierilor cu Republica Albania. Avem motive clare pentru aceasta – reformele profunde şi dificile pe care le-a făcut Albania. Bulgaria spune ‘da’ startului discuţiilor privind extinderea şi integrarea Balcanilor de Vest. Salutăm politica Albaniei de protecţie a minorităţilor. Am condamnat agresiunea şi războiul fratricid dintre Rusia şi Ucraina. Împreună, facem apel la încetarea imediată a acestuia şi la o anchetă internaţională independentă asupra atrocităţilor săvârşite la Bucea şi pentru identificarea cât mai rapidă a vinovaţilor şi cea mai severă pedeapsă”./ddaniela/lalexandrescu

(www.novini.bg – 5 aprilie)