Creștinii ortodocși și greco-catolici sunt în a doua zi de Paști

Realizator: Cristian Bâcâin – Creștinii ortodocși și greco-catolici sunt în a doua zi de Paști, la începutul unei săptămâni numită luminată, timp în care credincioșii se salută cu „Hristos a înviat!”. Slujba Sfintei Liturghii din a doua zi de Paște, oficiată la Mănăstirea Radu Vodă din București, va fi transmisă în direct la Radio România Cultural și Antena Satelor începând cu ora 10:00. Despre semnificațiile Săptămânii Luminate ne vorbește Remus Rădulescu.
Reporter: Sărbătoarea Învierii Domnului, cea mai mare în creștinism, este singura căreia i se dedică trei zile. În a doua zi de Paști, în biserici se oficiază aceeași slujbă care a avut loc în Noaptea Învierii și Sfânta Liturghie. Veșmintele preoților sunt de culoare albă și la fel odăjdiile folosite în biserică. Preoții poartă în mână, atunci când binecuvântează, aceeași lumânare aprinsă cu care au împărțit lumină în noaptea de Paște. În această săptămână totul stă sub semnul luminii, simbolul Învierii lui Hristos. Salutul obișnuit a fost înlocuit încă de ieri cu un salut-mărturisire „Hristos a înviat! Adevărat a înviat!” care exprimă public credința în Înviere. /ilixandru/ilapadat

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (25 aprilie)