Grâne ucrainene au ajuns în portul românesc Constanţa, de la Marea Neagră

Ucraina a trimis până în prezent aproximativ 80.000 de tone de grâne către portul românesc Constanţa, de la Marea Neagră, urmând să trimită noi cantităţi, a declarat managerul portului, marţi. Porturile ucrainene la Marea Neagră au fost blocate de la invazia rusă care a început cu două luni în urmă, iar ţara, care este un mare producător agricol, a fost forţată să exporte pe cale ferată, prin graniţa vestică, sau prin micile porturi de pe Dunăre, în România. România, stat membru UE, împarte graniţele la Marea Neagră – o mare arteră de transport pentru grâne şi petrol – cu Bulgaria, Turcia, Georgia şi Ucraina. „Sunt aproximativ 80.000 de tone de grâne care au ajuns deja, sunt depozitate în silozuri, o parte dintre ele au fost încărcate pe nave”, a declarat managerul Portului Constanţa, Florin Goidea, pentru Reuters. Grânele au ajuns fie pe cale ferată, fie în barje, pe Dunăre, a declarat Goidea, adăugând că portul are capacitatea de a face faţă exporturilor suplimentare de grâne. Portul, care are o capacitate de depozitare de aproximativ două milioane de tone, a gestionat exporturi de 24 de milioane de tone în 2021. Anterior, în cursul lunii aprilie, ministrul transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat că Guvernul, care a renunţat la taxele de port pentru mărfurile ucrainene, plănuieşte să redeschidă o cale ferată din era sovietică la portul său din Galaţi, pe Dunăre, care ar putea ajuta accelerarea transportului de grâne. Nu a fost clar când ar putea fi redeschisă ruta, care necesită reabilitare. Reţeaua feroviară ucraineană foloseşte un ecartament de aproximativ 1,5 metri, cu aproximativ 10 centimetri mai mult decât cele folosite în majoritatea Europei. Luni, APK-Inform a comunicat că grănicerii ucraineni au închis săptămâna trecută mai multe rute de transport de la Dunăre, din cauza minelor în derivă din Marea Neagră. Totuşi, în cadrul vizitei sale la Bucureşti, capitala României, de săptămâna trecută, ministrul ucrainean Dmitro Kuleba a afirmat că există şanse de a impulsiona infrastructura şi căile de transport pe Dunăre. „Există o şansă foarte mare ca Dunărea să devină mai profitabilă din punct de vedere economic, mai importantă şi să conecteze mai bine ţările din regiunea Mării Negre cu ţările occidentale, în termeni comerciali”, a afirmat el.(REUTERS – 26 aprilie)/aionita/sdm2