Preşedinta Camerei Reprezentanţilor din SUA, Nancy Pelosi, s-a întâlnit cu preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, la Varşovia

Preşedinta Camerei Reprezentanţilor din Statele Unite, Nancy Pelosi, s-a întâlnit, luni, la Varşovia, cu preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, pentru a discuta despre suplimentarea sprijinului pentru Ucraina. Vizita lui Nancy Pelosi şi a unei delegaţii din Congres în Polonia are loc după ce preşedinta Camerei Reprezentanţilor a mers în Ucraina, sâmbătă, într-o vizită neanunţată anterior, fiind oficialul american cu cel mai înalt rang care s-a întâlnit cu preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, de la izbucnirea războiului, în urmă cu mai bine de două luni. Duminică, Pelosi a declarat că întâlnirile sale cu Duda se vor „concentra asupra consolidării parteneriatului nostru şi asupra exprimării recunoştinţei noastre pentru rolul de conducere al Poloniei în asistenţa umanitară şi a discutării măsurilor suplimentare pe care le putem adopta împreună pentru a ajuta Ucraina.”/mbrotacel/schelaru

edition.cnn.com – 2 mai