Serbia va găsi soluții dacă se impune embargo pe petrolul din Rusia

„Iarna viitoare, aprovizionarea cu energie va fi dificilă” – a avertizat președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, adăugând că statul va face totul pentru a rezolva problemele, inclusiv când este vorba de alimente. Întrebat dacă cetățenii Serbiei trebuie să fie îngrijorați de o posibilă lipsă de gaze naturale și combustibili, având în vedere că Germania a recomandat economiei și cetățenilor să consume rațional, Vučić a răspuns că Germania este o țară serioasă și este conștientă de ce va urma. „Ei se pregătesc pentru ceea ce va urma, o iarnă grea. Pentru Europa, va fi cea mai grea iarnă din ultimii 50 de ani” – a declarat Vučić în Grecia, unde a asistat la începerea construcției terminalului de gaze lichefiate de la Alexandroupolis. Vučić a avertizat că în perioada următoare ne vom confrunta cu două probleme – energia și alimentele. „Pe lângă acestea avem probleme suplimentare – inflația și imposibilitatea de a accesa piața de capital” – a declarat Vučić, adăugând că este bine că Serbia nu are o rată ridicată a datoriei publice, respectiv este de 51,8% din Produsul Intern Brut. Vučić a transmis că Serbia nu se va confrunta cu deficitul de alimente, dar cu energia „va fi mult mai dificil”. Vučić a declarat că i-a întrebat pe partenerii europeni ce va conține următorul pachet de sancțiuni impuse Rusiei, dacă se referă și la state terțe sau dacă se va impune embargo la petrolul rusesc. Vučić a declarat că Serbia va găsi soluții dacă Uniunea Europeană va introduce embargo pe petrolul din Rusia./rmihaj/cvanatoru

(www.rts.rs – 4 mai)