Новини українською мовою – Război în Ucraina (RRI)

Dragi prieteni, din cauza războiului din Ucraina, transmitem ştiri în limba ucraineană, de la Radio România Internaţional, cu informaţii despre ajutorul acordat de statul român, de instituţii şi ONG-uri, Ucrainei şi poporului ucrainean, dar şi despre demersurile pe care Bucureştiul le întreprinde pentru refugiaţii ucraineni rămaşi în România şi pentru cei care vin din Ucraina sau prin Republica Moldova. La microfon Vasile Captaru.

1) România trebuie să fie pregătită pentru a asigura transportul mărfurilor din Ucraina către Uniunea Europeană şi zona non-UE, a declarat la Galaţi (est), preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, cu prilejul semnării contractului de execuţie a lucrărilor de modernizare a infrastructurii rutiere din zona Platformei Multimodale Portuare din oraş.

Platforma Multimodală este un proiect complex de modernizare a infrastructurii portuare din Galaţi, investiţie estimată la circa 140 milioane de euro şi care are ca principal beneficiar Administraţia Porturilor Dunării Maritime.n Portul Galaţi este singurul port românesc de-a lungul coridorului Rhin-Dunăre care beneficiază de infrastructură feroviară cu dublu ecartament (de 1,435 metri şi de 1,520 metri), având posibilitatea descărcării mărfurilor atât din trenurile din spaţiul european cât şi din cele din fostul spaţiu sovietic. Contractul semnat la Galaţi, este etapa a doua din cele patru ale proiectului de construcţie a Platformei Multimodale şi constă în realizarea mai multor lucrări de amenajare, printre care şi a unui racord rutier şi feroviar (cu ecartament normal şi larg) de aproape 2,2 kilometri, pentru fluidizarea traficului feroviar din zona portuară a Galaţiului, respectiv Port Bazinul Nou.

2) Aproape 2.600 de elevi şi preşcolari refugiaţi din Ucraina au depus cereri de înscriere ca audienţi în şcolile şi grădiniţele din România, aproape 2.400 dintre aceştia fiind deja repartizaţi, a anunţat ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu. Au depus cereri aproape 1.000 de preşcolari şi peste 1.600 de elevi. Printre cei deja repartizaţi sau înscrişi se află aproape 950 de preşcolari şi aproape 1.450 de elevi.

3) Un nou transport cu alimente şi produse de igienă a plecat din Timişoara (vestul României) spre Kiev. Este vorba despre un microbuz cu donaţii adunate prin intermediul Asociaţiei „Timişoara pentru Ucraina”, iar transportul a fost organizat chiar de refugiaţii stabiliţi în oraş, spune coordonatorul logistic al Asociaţiei, Ştefan Handra. Până acum am făcut peste 10 transporturi în Ucraina, dar ce face mai special la acest transport este faptul că el a fost organizat de refugiaţi ucraineni care activează ca voluntari la iniţiativa noastră şi acum ăşi folosesc conexiunile ca să îi ajute pe cei rămaşi în calea războiului, a spus Handra.

4) Ştirile în limba ucraineană sunt difuzate de posturi ale radioului public din România astfel: la Radio Sighet la orele 6.00, 11.00 şi 14.00, la Radio Iaşi şi Radio Constanţa la 9.00, 14.00 şi 18.00, la Radio Chişinău la 10.00, 15.00 şi 20.00, la Radio România Internaţional în programele de la 18.00, 20.00 şi 22.00, şi pe site-ul www.rri.ro. Radio România retransmite live, online, programul 1 al Radio Ucraina (UR-1). Intraţi pe www.srr.ro.