Croaţia ar putea adopta euro cel mai devreme la 1 ianuarie 2023

Croaţia ar putea fi a 12-a ţară membră a Uniunii Europene care se alătură zonei euro, după ce Comisia Europeană a aprobat miercuri aderarea Croaţiei la moneda unică europeană. Dacă Eurogrupul şi Consiliul European vor sprijini decizia Comisiei Europene, Zagrebul ar putea utiliza oficial euro începând cu 1 ianuarie 2023, cu şase luni înainte de aniversarea a 10 ani de la aderarea ţării la UE. Dintre cele cinci ţări analizate de Comisia Europeană pe baza Raportului de Convergenţă, Croaţia este singura care îndeplineşte criteriile necesare aderării la euro: compatibilitatea legislaţiei naţionale cu prevederea legată de independenţa băncii centrale, stabilitatea preţurilor – Croaţia având o inflaţie scăzută comparativ cu nivelul similar din zona euro -, stabilitatea fiscală – deficitul Croaţiei nu depăşeşte 3% din PIB, aşa cum cer reglementările UE – stabilitatea ratei de schimb şi o convergenţă durabilă, cu o rată a dobânzii scăzută pe termen lung. „Croaţia va deveni în curând membru al Eurozonei, iar prin asta am atins unul din obiectivele noastre strategice. Euro va face economia Croaţiei mai puternică şi va aduce beneficii semnificative cetăţenilor şi societăţii”, a scris pe Twitter premierul croat, Andrej Plenković. „Adoptarea monedei unice de către Croaţia va face moneda unică europeană mai puternică”, a declarat preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Cele cinci ţări evaluate pe baza Raportului de Convergenţă sunt Bulgaria, Republica Cehia, Ungaria, Polonia, România şi Suedia. După evaluare, s-a constatat că România nu îndeplineşte în prezent nicio cerinţă necesară aderării la euro, în timp ce Suedia este singura ţară, în afară de Croaţia, care se înscrie în zona stabilităţii preţurilor./mbaciu/dstanesc

(EURONEWS – 1 iunie)