Documentele a căror valabilitate a fost prelungită în perioada stării de urgenţă şi de alertă mai pot fi folosite doar luni

Documentele a căror valabilitate a fost prelungită în perioada stării de urgenţă şi de alertă mai pot fi folosite doar luni. Legea privind măsurile de prevenire şi combatere a efectelor pandemiei de COVID-19 prevede că actele aflate în această situaţie expiră la 90 de zile de la ridicarea tuturor restricţiilor. Astfel, potrivit reglementărilor în vigoare, de marţi nu mai sunt acceptate astfel de documente. Este vorba, între altele, de cărţi de identitate, vize de flotant, permise de conducere sau numere provizorii de înmatriculare. Pentru actele de identitate expirate se poate aplica o sancţiune între 40 şi 150 de lei, iar în cazul permiselor, folosirea lor peste termen se penalizează cu amenzi care pot depăşi 1.000 de lei.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 5 iunie)/mcimpoaca/ilapadat