Cererile de aderare la UE a Ucrainei, Georgiei şi Moldovei ar putea da un impuls extinderii în Balcani

Din punctul de vedere al Ungariei, politica de extindere este o dimensiune foarte importantă a Uniunii Europene, întrucât există posibilitatea unor instabilităţi la frontierele externe ale Ungariei, în regiuni în care pacea, securitatea şi prosperitatea rămân încă o provocare, a declarat Olivér Várhelyi, comisar UE pentru vecinătate şi extindere, miercuri, la Bruxelles. În discursul pe care l-a susţinut la deschiderea conferinţei privind extinderea UE şi aspectele economice ale acesteia, organizată de Clubul Economic Maghiar de la Bruxelles, Olivér Várhelyi a spus: trei ţări – Ucraina, Georgia şi Moldova – au răspuns invaziei ruseşti în Ucraina prin a solicita aderarea la UE. „Aceste ţări consideră că în cadrul UE pot avea parte de pace, prosperitate şi securitate. Europa trebuie să demonstreze că aşa şi este„, a adăugat politicianul maghiar. Comisarul european a subliniat că statele membre ale UE sunt cele care au competenţa să decidă în această chestiune. Comisia Europeană poate sprijini cererile de aderare, însă totul depinde de voinţa politică a statelor membre. Potrivit lui Várhelyi, întrebarea rămâne, în continuare, ce anume va face să existe voinţa care va duce în cele din urmă la extindere. În declaraţia acordata după conferinţă, pentru Agenţia ungară de presă MTI, Olivér Várhelyi a afirmat: Comisia Europeană îşi va exprima vineri opinia cu privire la cererile de aderare ale Ucrainei, Georgiei şi Moldovei, urmând să formuleze şi nişte propuneri pentru cele trei ţări. Politicianul ungar a punctat că pentru a fi candidaţi la aderare şi pentru a putea începe negocierile de aderare, statele care doresc aderarea trebuie să îndeplinească pe deplin criteriile de la Copenhaga. Potrivit comisarului UE, cererea de aderare a celor trei ţări ar putea da un impuls pozitiv procesului de extindere în Balcanii de Vest. Această regiune aşteaptă de multă vreme să aibă loc progrese. În cazul Macedoniei de Nord, procesul este blocat, de exemplu, din cauza unei dispute politice cu Bulgaria, ceea ce diminuează rolul UE în acest proces, a spus Olivér Várhelyi. Comisarul din partea Ungariei a adăugat că războiul din Ucraina a transformat gândirea politică şi că se speră că unele aspecte secundare ale procesului de aderare vor fi lăsate în plan secund.(MTI – 16 iunie)/ademeny/sdm2