Premiile Festivalului Internațional Grand Prix Nova, ediția a X-a

În perioada 14 -18 iunie 2022, s-a desfășurat a X-a ediție a Festivalului Internaţional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova care a readus la București, față în față, producătorii și creatorii spectacolului sonor. Ediția aniversară a festivalului a oferit cinci zile de audiții și dezbateri intense despre tendințele estetice și tematicile creației de ficțiune în atmosfera sărbătorii festivaliere. Pasionați de fascinanta lume a spectacolelor audio drama, oameni din România și din întreaga lume au avut ocazia să asculte online pe www.eteatru.ro 33 de producții internaționale de top realizate de producători media sau independenți din 15 țări.

Sâmbătă, 18 iunie, ora 13:00, în cadrul Galei de Decernare a Premiilor au fost anunțați câștigătorii ediției a X-a a Festivalului Internațional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova și oferite trofeele, după cum urmează:

Categoria Drama:

I. Xerxes; Hessischer Rundfun (Germania)/ORF Österreichischer Rundfunk (Austria). Regia: Peter Kaizar.

II. Night falls without warning; MA scène nationale du Pays de Montbéliard (Franța). Regia: Christophe Rault.

III. What can you see?; ORF Österreichischer Rundfunk (Austria). Regia: Stefan Weber.

Categoria Binaural:

I. Of Mud and Steel – Beware the Angry Deer; Le Collectif Wow! (Belgia). Regia: Florent Barat și Sébastien Schmitz.

II. Like a dog without a bone; RSI Radiotelevisione Svizzera (Elveția). Regia: Flavio Stroppini.

III. Uneasy (Part 1 & 2); Czech Radio (Cehia). Regia: Natália Deáková. Categoria Short Forms:

I. Animal Farm; Deutschlandradio Kultur (Germania-Italia). Regizor: Stefano Giannotti.

II. Forever a Room; Hessischer Rundfunk Frankfurt/Johannes S. Sistermanns (Germania). Regizor: Johannes S. Sistermanns.

III. PR (How to deal with the Customers); Radio România. Regia: Mihnea Chelaru.

Juriul

Juriul a fost format din reprezentanții tuturor producțiilor calificate în concurs, coordonați de doi invitați din străinătate, personalități incontestabile ale domeniului. Principiul juriului colectiv acordă mai multă putere de decizie reprezentanților, aceștia fiind implicați în notarea fiecărei producții calificate în competiție. Am răspuns, în acest fel, tendinței de participare colectivă la decizia câștigătorilor festivalului, promovată și de alte mari festivaluri internaționale de profil. Cei doi coordonatori de juriu sunt nume recunoscute ale mediului radiofonic, artiști cu numeroase premii în spațiul european de limbă germană. Reto Ott este un apreciat și experimentat regizor, dramaturg și producător de teatru radiofonic la Radioteleviziunea Elvețiană și membru EBU (European Broadcasting Union). Al doilea coordonator de juriu este dramaturgul austriac Andreas Jungwirth, autor a numeroase scenarii radiofonice frecvent produse de radiodifuziunile austriece și germane, cu un impresionat palmares festivalier.

Premiile Teatrului Național Radiofonic

Radio România oferă anual distincţii pentru cele mai valoroase prestații actoricești ale stagiunii Teatrului Naţional Radiofonic din anul precedent: premiul pentru cea mai bună actriţă, cel mai bun actor şi pentru debut radiofonic. Premiile pentru stagiunea 2021 sunt:

Premiul pentru cea mai bună interpretare feminină:

Coca Bloos, pentru rolul Doamna Seethaler din spectacolul „Langholzfeld” de Andreas Jungwirth, regia artistică: Mihnea Chelaru.

Premiul pentru cea mai bună interpretare masculină:

Emil Boroghină, pentru rolul Dante Aligheri în recitalul „Divina Commedia”, alcătuit de Emil Boroghină și Alina Hiristea, regia artistică: Gavriil Pinte.

Premiul pentru debut „Ilinca Tomoroveanu”

Mihai Rădulea, pentru rolul Tudor Vladimirescu din spectacolul „Cazul Tudor Vladimirescu”, scenariul și regia artistică: Gavriil Pinte.

Atelierele

Festivalul Grand Prix Nova este un mediu de comunicare şi schimb al ideilor creative în cadrul atelierelor noastre. Concepute sub forma unor întâlniri informale, în limba engleză, atelierele sunt susținute de coordonatorii de juriu, pe o temă de actualitate pentru domeniul audio drama. După doi ani de întrerupere, cauzată de condițiile restrictive impuse de formatul online al festivalului, am reluat anul acesta atelierele, care au fost susținute de cei doi coordonatori de juriu invitați. Astfel, vineri, 17 iunie, de la ora 12.30, Reto Ott a susținut conferința „My 20 Years of Radio Festivals”, în care a rezumat experiența sa, ca participant la festivalurile internaționale de gen, de două decenii, în contextul aniversării a zece ani de existență ai Grand Prix Nova. În ultima zi a festivalului, sâmbătă, 18 iunie, de la orele 10:00, Andreas Jungwirth a propus o temă cu relevanță social-politică, inspirată direct din subiectul piesei sale de teatru „Langholzfeld”, pe care Teatrul Național Radiofonic a produs-o în 2021, în limba română. Conferința sa intitulată „New Home” s-a referit la efectele naturalizării valurilor de emigranți în țările gazdă și la transformările prin care trece o comunitate – teme de acută actualitate în Europa de azi. Nu în ultimul rând, discuțiile de la finalul fiecărui atelier au generat un dialog fertil, inspirator pentru toți participanții.

Parteneri

Pentru prezența coordonatorilor de juriu la această ediție a Grand Prix Nova ne-au susținut partenerii noștri: Ambasada Elveției în România prin Swiss Sponsors’ Fund România și Forumul Cultural Austriac la București, al căror suport și încredere ne onorează. Teatrul Național București ne este partener generos în găzduirea audițiilor în spațiul Sălii Mici și a Galei de Premiere în Foaierul Tapiseriei, de la Sala „Ion Caramitru”.

Sponsori: Aqua Carpatica și Domeniile Sâmburești.

RADOR (20 iunie)