„Bastonul cu care m-a bătut era cu ghiventuri”
Prin centrele de anchetă ale Securităţii trec toţi cei consideraţi „duşmani ai regimului” · Direcţiile Regionale de Securitate şi Serviciile Judeţene de Securitate reţin mii de „bandiţi”: foşti membri PNL-Brătianu sau PNŢ-Maniu, „fugarii din organizaţiile subversive din munţi”, „funcţionarii comprimaţi” şi toţi cei care ameninţau „regimul popular” · anchetele durează câteva luni sau câţiva ani · pe baza rezultatelor lor, arestaţii sunt trimişi în procese în care primesc uneori pedepse disproporţionat de mari.
Ioan Arieşan se întorsese de pe front şi era preot la Mănăstirea Greco-Catolică din Bixad în 1948, când acest rit a fost desfiinţat de autorităţile comuniste. Securitatea i-a arestat pe superiorii săi ierarhici, iar mănăstirea s-a destrămat. Atunci, mulţi dintre fraţi au refuzat unirea forţată cu Biserica Ortodoxă şi s-au răspândit prin ţară. Părintele Arieşan se angajase la Cluj ca muncitor la Fabrica de medicamente. De acolo a fost arestat în 1950, fiindcă nu s-a supus ordinului de a trece la ortodoxie. Bătut la anchetă, a fost insistent întrebat despre organizaţia anticomunistă „Garda Albă” din zona Bistriţei, cu care Ioan Arieşean nu avusese lagături.
„M-au dus la Securitate, am stat trei luni de zile care au fost destul de grele, pentru că am dormit numai pe beton, gol, aşa cum m-au arestat. Cel puţin patru anchete am avut. [Mă întrebau] unde am fost, de ce am venit de-acolo, de-astea, unde ne sunt superiorii [greco-catolici]… [Am spus:] <Unde sunt şi eu!> <Dar de unde ştii?> <De când i-au ridicat, nu i-am mai văzut…> […]
Odată, despre Garda Albă m-au întrebat, au fost informaţi greşit… atunci m-au bătut foarte rău. Zice: <Aţi fost la o întâlnire la Garda Albă>, nu ştiu unde. <Domnule locotenent, nu am fost, nici nu ştiu, am auzit de Garda Albă, dar nu ştiu care e şi n-am fost!> Mi-a dat [la palme], uite aşa s-au făcut palmele. <Domnule locotenent-major, obligaţi oamenii să mintă. Nu Securitatea, ci dumneavoastră! Eu habar n-am, nu ştiu de aşa ceva şi mă bateţi, mă nenorociţi aşa…> M-a apucat o dată de cap, m-a sculat, apoi m-a trântit pe scaun şi s-a dus.
A stat cam 45 de minute, s-a întors înapoi, blând, oarecum cu regret, a văzut că nu am fost eu în cauză. Şi atunci [zice]: <Fumezi o ţigară?> <Nu>… Plângeam de durere, că numai puteam! Atunci a dat telefon, jos, la paznic, acolo, la celulele de la subsol şi m-a dus la subsol să ţin [mâinile în] vana cu apă rece 10 minute. Am băgat mâinile, le-am ţinut, după câteva minute s-au alinat şi nu m-a mai durut aşa rău, s-au tras umflăturile, dar au rămas – bastonul cu care m-a bătut era cu ghiventuri, aşa, pe el. Erau vânătăi pe pălmi. […]
După ce nu m-a mai întrebat, văd că într-o zi vine securistul, mă scoate pe sală. Vine un frizer şi-mi tunde barba. Se duce frizerul, vine un fotograf şi îmi face patru poziţii şi mă bagă înapoi – dar nu ştiu când s-a petrecut aceasta. 16, în mai sau aşa… M-au dus la penitenciar, m-au dus şi m-au culcat într-o cameră. Mi-au luat ce am avut asupra mea, cu inventar, şi m-au dus acolo, într-o cameră, era arhiplin!”
[interviu de Mariana Conovici, Mănăstirea Greco-Catolică Visuia com. Miceştii de Câmpie, 2000]
