Statele Unite au reziliat acordul cu Ungaria privind evitarea dublei impozitări

Statele Unite au reziliat convenţia fiscală de evitare a dublei impozitări încheiată cu Ungaria în urmă cu 43 de ani, a anunţat, sâmbătă, ministrul ungar al Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior, Péter Szijjártó, pe pagina sa de Facebook. Potrivit şefului diplomaţiei de la Budapesta, motivul este clar: Ungaria se opune introducerii unui impozit minim globale şi creşterii impozitelor în Ungaria, pe care aceasta le-ar implica. În opinia ministrului ungar, economia europeană este nevoită să funcţioneze pe termen lung într-un mediu inflaţionist creat de război. Dacă în aceste condiţii, povara fiscală asupra companiilor producătoare ar creşte şi mai mult, impactul ar fi dramatic, a adăugat Péter Szijjártó. Competitivitatea Europei este deja „ruinată” din cauza creşterii alarmante a preţurilor la energie, iar introducerea unui impozit minime global ar fi „lovitura de graţie”, a subliniat şeful diplomaţiei ungare. „Noi, ungurii, am muncit din greu pentru a avea cele mai mici impozite din Europa. Introducerea unui impozit minim global ar însemna o dublare a impozitului pentru companiile producătoare. UN astfel de impozit ar pune în pericol zeci de mii de locuri de muncă din Ungaria. Având în vedere acest lucru – indiferent cât de mari sunt presiunile exercitate asupra noastră – desigur, nu vom susţine introducerea unei taxe minime globale în Europa, nu vom pune în pericol zeci de mii de locuri de muncă din Ungaria şi vom continua consultările în domeniul fiscal cu prietenii noştri republicani”, a declarat Péter Szijjártó./ademeny/asalar

(MTI – 9 iulie)