Numărul turiştilor care au ajuns în stațiunea Mamaia, mai mic față de perioade similare din anii trecuți

Numărul turiştilor care au ajuns pe litoral în stațiunea Mamaia este mai mic față de perioade similare din anii trecuți. Hotelierii spun că de vină sunt majorările la utilități și alte produse, dar și prețul mare cerut de Primăria Constanța pentru parcările publice.

Turiștii ajung să plătească pentru 24 de ore aproape 100 de lei, un preț mult prea mare, spun hotelierii. Primarul Constanței, Vergil Chițac, spune că taxa de parcare în stațiunea Mamaia și în municipiul Constanța ar putea fi suspendată pe timpul nopții, după ce va propune acest lucru Consiliului Local într-o ședință extraordinară.

Vergil Chiţac: Pe perioada nopții, între orele 22:00-8:00, parcarea va fi gratuită în tot orașul Constanța, nu numai în Mamaia, pentru că nu putem discrimina. Şi este un semnal pe care vreau să îl adresez operatorilor economici. Cu siguranță, regulamentul parcărilor va suferi modificări.

Realizator: Inițiativa vine după ce Primăria Mangalia anunțase că va suspenda taxele de parcare în oraș și în stațiunile din sudul litoralului pe toată durata sezonului estival. Autoritățile locale din alte orașe, precum Năvodari sau Eforie, nu percep taxă pentru locurile de parcare – ne-a transmis corespondentul RRA, Sorin Cealera. /geftene/lalexandrescu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 16 iulie