Dincolo de durere…     Mărturii din închisorile comuniste

 „Dă-i o găleată de apă peste el…”

Industrializarea forţată a anilor ’70-’80 nu corespunde nevoilor reale ale societăţii, nici potenţialului ei economic şi social • ea produce o pătură de ţărani angajaţi în industrie care nu pot fi asimilaţi şi, pe de altă parte, o categorie de personal industrial amestecat, profesionist şi non-profesionist • industrializarea forţată dă naştere unei forţe de muncă pe ansamblu neproductivă • muncitorimea, pe care propaganda o numeşte „clasa conducătoare”, devine un purtător activ al împotrivirii faţă de regimul tot mai mult marcat de iniţiativele economice păguboase ale lui Ceauşescu.

de Silvia Iliescu
de Silvia Iliescu

Familia Barabás a plecat din satul Micloşoara, jud. Covasna şi s-a stabilit la Miercurea Ciuc unde erau locuri de muncă. János, unul dintre fii, a făcut aici şcoala profesională, iar după stagiul militar s-a în oraş să lucreze ca muncitor. Nemulţumit de traiul de zi cu zi din România Socialistă, a hotărât să protesteze. În primăvara lui 1983 el şi fratele lui au făcut manifeste anti-ceauşiste, mici foi imprimate cu ştampile sculptate în lemn, cu inscripţia Jos Ceauşescu!…” Prilejul de a le răspândi au fost Rusaliile Catolice din iunie, de la Şumuleu, loc în care se adunau şi atunci mulţi pelerini. În scurt timp, János Barabás şi fratele său au fost prinşi, iar la percheziţia de acasă li s-a găsit şi „valută străină” – 300 de forinţi. Au fost condamnaţi la un an de închisoare.

Ce aţi scris în manifeste?

Noi eram… nu contra poporului român, cum au scris şi au spus multe ori, în dosare cred că e scris şi a spus Securitatea aşa, că noi eram contra poporului român. Nu, eram contra Ceauşescu. Şi a fost scris: <Jos cu Ceauşescu, cu cizmarul, cu asasinul!> Asta a fost scris. […]

Când aţi fost chemaţi prima dată la Securitate, aici, în Miercurea Ciuc? Adică la cât timp?

[După] Vreo trei săptămâni. […] De fapt [securiştii] au anunţat pe prietena şi pe fratele meu şi au mers…. ei lucrau împreună în aceeaşi fabrică, la Fabrica de Tricotaje. Au înconjurat fabrica şi au chemat pe fratele la poartă. Şi-a dat seama fratele care e situaţia şi a spus la un coleg de-al lui să anunţe pe Piroska că-i o problemă, a vrut să dea de ştire [printr-o scrisoare], ca să meargă acasă şi să ascundă [manifestele] sau ceva, ca nu cumva să le găsească. Dar nu a apucat, că [imediat ce] a vrut să sară gardul, a fost acolo Securitatea… securiştii. Au prins şi pe ea şi pe el, i-au dus la Securitate.

După, a doua zi, ziua următoare, au venit după mine. Prima dată, cam pe la ora 10 au venit după mine şi m-au întrebat în ziua cu sărbătoarea religioasă unde am fost şi nu ştiu ce. Şi mi-au dat drumul atunci şi peste o oră iar au venit după mine şi după aia nu mi-au mai dat drumul. Am stat acolo… Şase luni am stat, aproape şase luni…

…Vreme în care eraţi scos la interogatorii, la anchetă?

Vreo două luni, aproape trei luni, încontinuu…

Procesiunea de la Şumuleu Ciuc / Agerpres/EPA/Nandor Veres HUNGARY OUT

Şi ce vă întrebau?

Că în zilele respective, în aceste două zile când noi am fost – noaptea – [să răspândim manifestele], să scriem oră de oră că unde am fost şi ce-am făcut. Noi ne-am înţeles să spunem că am fost la Tuşnad Băi cu bicicleta, că dacă cumva ne-a văzut cineva undeva, [să zicem:] <Păi, noi ne-am dus în excursie la Tuşnad Băi…> Am şi fost la Tuşnad Băi, am fost la cofetărie, ca să putem arăta, dacă cumva iese ceva, se află ceva, să dovedim că de dimineaţă am fost la cofetăria Veveriţa… Dar ei cred că aveau deja scrisoarea care au trimis-o către Piroska…

V-au bătut la anchetă?

În primele zile, da, dar după aia au lăsat-o mai moale.

Au fost şi confruntări directe între dumneavoastră şi fratele dumneavoastră şi prietena lui?

O singură dată când noi… tot timpul am zis că noi n-am făcut treaba asta, noi n-am făcut nimic ilegal, noi am fost cuminţi şi am susţinut treaba asta. Şi după un anumit timp, vreo două luni, atunci a fost o confruntare, pentru că  mi-au adus o hârtie, o declaraţie cum am făcut [cu manifestele], a fost scris totul şi era semnat de fratele meu. Şi a zis securistul că: <Uite, poţi să recunoşti cum a fost şi scrie şi tu că, uite, fratele tău a recunoscut>. Şi eu am spus: <Nu este adevărat, că asta puteţi să semnaţi şi dumneavoastră, că eu ştiu că se poate semna [de oricine], adică este cineva care semnează exact cum semnează o anumită persoană>. Şi atuncea a adus pe fratele în camera unde eram eu şi mi-a spus fratele: „Nu mai… s-a terminat! Poţi să spui tot ce vrei>, adică totul, cum a fost, că s-a terminat. […] De fapt de la Piroska a pornit, ea a spus prima dată, pentru că l-au bătut pe fratele şi au făcut probabil o înscenare că e mort sau… nu se ştie că va trăi sau nu…Şi au spus securistul că: <Dă-i o găleată de apă peste el şi dacă îşi revine, continuaţi şi dacă nu, dă-l încolo!> Şi atunci a spus Piroska: <Gata! să nu-l mai bateţi, că spun cum a fost”. Şi atuncea… de aicea s-a pornit.”

[interviu de Mariana Conovici, 2002]