Aproape 700 de migranţi au fost salvaţi sâmbătă noaptea în dreptul coastelor sudice ale Italiei

Aproximativ 700 de migranţi, inclusiv cinci cadavre, au fost recuperaţi sâmbătă în dreptul coastelor din sudul Italiei, pe fondul creşterii numărului de migranţi care încearcă să treacă Marea Mediterană dinspre Africa spre Europa. Majoritatea migranţilor au fost recuperaţi de pe o ambarcaţiune aflată la 200 km distanţă de Calabria, în timp ce alţii au fost salvaţi din ape. La operaţiune au participat un vas comercial, Paza de Coastă Italiană şi agenţi ai poliţiei financiare italiene. Migranţii au fost transferaţi duminică dimineaţa în oraşele port din Sicilia şi Calabria, iar cele cinci cadavre au fost duse la morga spitalului din oraşul sicilian Messina. De la începutul anului până acum, aproximativ 34.000 de migranţi au ajuns în Italia, faţă de 25.500, sosiţi în aceeaşi perioadă a anului trecut, informează Ministerul italian de Interne. Ţările riverane Mării Mediterane estimează o creştere de peste 150.000 de sosiri în acest an./mbaciu/avladucu

(REUTERS – 24 iulie)