Новини українською мовою – Război în Ucraina (RRI)

Dragi prieteni, din cauza războiului din Ucraina, transmitem ştiri în limba ucraineană, de la Radio România Internaţional, cu informaţii despre ajutorul acordat de statul român, de instituţii şi ONG-uri, Ucrainei şi poporului ucrainean, dar şi despre demersurile pe care Bucureştiul le întreprinde pentru refugiaţii ucraineni rămaşi în România şi pentru cei care vin din Ucraina sau prin Republica Moldova. La microfon Vasile Captaru.

 

1) Planul naţional de măsuri de integrare a refugiaţilor ucraineni în România pe termen mediu şi lung a fost lansat public, consilierul de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului Mădălina Turza subliniind că nu vor fi acordate privilegii speciale, ci aceştia vor beneficia de sprijin astfel încât, în cel mai scurt timp, să devină independenţi. Este un moment important pentru că România este prima ţară din Uniunea Europeană care are o viziune şi un plan pe termen mediu şi lung în ceea ce priveşte integrarea refugiaţilor ucraineni, a afirmat Turza la o conferinţă privind integrarea acestora.

Planul naţional de acţiune, aprobat prin ordonanţă de urgenţă, a fost creat alături de partenerii din agenţiile Naţiunilor Unite prezente în România, societatea civilă şi ministere. Turza a precizat că sunt vizate o serie de activităţi-cheie în domeniile educaţiei, sănătăţii, ocupării, locuirii copiilor şi persoanelor vulnerabile. Refugiaţii ucraineni aflaţi în România au nevoie de măsuri concrete ca să poată munci, să poată merge la şcoală şi să poată fi independenţi, a transmis ea.  Nu ne dorim ca refugiaţii să fie dependenţi de sistemul public, de serviciile sociale, de ONG-uri sau de organizaţiile internaţionale, a adăugat ea. Planul se referă şi la siguranţa şi securitatea refugiaţilor ucraineni. Turza a evidenţiat că a fost creat şi un grup din reprezentanţii ministerelor, experţi internaţionali şi societatea civilă, care va coordona şi va propune măsuri concrete.

În privinţa locuirii este prevăzută renovarea şi reabilitarea unor construcţii neutilizate sau degradate pentru a putea fi făcute disponibile pentru refugiaţii din Ucraina aflaţi în situaţii de vulnerabilitate. În ceea ce priveşte partea de angajare, o măsură concretă o reprezintă simplificarea modalităţii prin care angajatorii vor putea contracta sau vor putea angaja persoane din Ucraina. O altă măsură o reprezintă cursurile dedicate de limba română pe tipuri de profesii, a indicat consilierul de stat. Mai sunt prevăzute acţiuni de consiliere şi asistare în primă fază a angajării la un loc de muncă. Planul naţional conţine şi măsuri prin care se doreşte accesul la informaţii oficiale şi sigure în baza unui număr unic destinat refugiaţilor ucraineni. Acest număr, la care se va vorbi în limba ucraineană, va fi operaţional probabil în cel mult o lună. Pentru pregătirea acestui plan a fost nevoie de modificarea a peste 20 de acte normative. El este bugetat pentru un an cu aproximativ 200 de milioane de euro, urmând să fie suplimentat dacă va fi nevoie, a mai afirmat Turza.

2) Ştirile în limba ucraineană sunt difuzate de posturi ale radioului public din România astfel: la Radio Sighet la orele 6.00, 11.00 şi 14.00, la Radio Iaşi şi Radio Constanţa la 9.00, 14.00 şi 18.00, la Radio Chişinău la 10.00, 15.00 şi 20.00, la Radio România Internaţional în programele de la 18.00, 20.00 şi 22.00, şi pe site-ul www.rri.ro. Radio România retransmite live, online, programul 1 al Radio Ucraina (UR-1). Intraţi pe www.srr.ro.

Radio Romania International