Săptămâna viitoare începe la Cluj cel mai mare festival de muzică electronică, Untold

Săptămâna viitoare începe la Cluj cel mai mare festival de muzică electronică, Untold. Printre artiștii care vor concerta la ediția din acest an se numără J Balvin, David Guetta, Hardwell sau Vini Vici. Biletele sunt încă disponibile la prețuri cuprinse între 70 de euro și 80 de euro pentru o zi, în timp ce costul unui abonament valabil pentru toate cele patru zile ale festivalului este de 179 de euro. Mai multe străzi se vor închide în perioada evenimentului în zona Parcului Central și a Cluj Arena. Organizatorii atragă atenția că doar fanii înregistrați în formularul de check-in, online sau la locație pot primi brățara de festival, în baza unui abonament sau a unui bilet de o zi cu un cod de bare valid și a unei cărți de identitate./dstanesc

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 30 iulie