Ucraina a primit prima tranșă a împrumutului UE în valoare de 500 de milioane de euro

Prima tranșă a împrumutului UE, în valoare de 500 de milioane de euro, a fost deja transferată în contul Băncii Naționale a Ucrainei, a anunţat, luni, premierul Ucrainei, Denis Şmîgal.

„Uniunea Europeană a acordat Ucrainei 1 miliard de euro ca ajutor macrofinanciar excepțional. Prima tranșă de 500 de milioane de euro a fost deja transferată în contul BNU. Ne așteptăm ca a doua tranșă să sosească în cursul zilei de mâine” – a scris premierul ucrainean pe canalul său Telegram.

Potrivit afirmaţiilor şefului Guvernului ucrainean, „acest 1 miliard de euro face parte dintr-un pachet mare de sprijin pentru Ucraina în valoare totală de 9 miliarde de euro”. Aceste fonduri „vor ajuta la finanțarea nevoilor bugetare prioritare” – a subliniat Şmîgal.

Menţionăm că, la 12 iulie, Consiliul ministerial UE pentru economie și finanțe a aprobat un credit de 1 miliard de euro pentru Ucraina, ca parte a programului de asistență macrofinanciară de urgență pentru această țară. Iar pe 18 mai, Comisia Europeană a anunțat pregătirea până la sfârșitul acestui an a unui program de creditare macrofinanciară de urgență pentru Ucraina în valoare de 9 miliarde de euro sub garanții UE./ssirbu/schelaru

www.tass.ru – 1 august