Bilanțul accidentului rutier din Bulgria

Trei români decedați și cinci, răniți – este bilanțul gravului accident rutier de ieri, din Bulgaria. Alți zece români nevătămați au ajuns în țară – anunță Ministerul de Externe.

Al doilea șofer al autocarului, cetățean român, a fost audiat în calitate de martor și urmează să revină astăzi în țară.

Reporter: Cristian Bâcâin – Tragedia s-a petrecut în noaptea de sâmbătă, la ora 1:30, în Bulgaria, în regiunea Veliko Târnovo. Autocarul, înmatriculat în România, venea din Turcia cu 25 de pasageri, dintre care 18 erau cetățeni români.

Se pare că șoferul a pierdut controlul vehiculului și a izbit o mașină parcată pe marginea drumului, după care a ricoșat într-un copac. În urma impactului, trei români și un turc au murit. Procuratura din Veliko Târnovo i-a reținut pe cei doi șoferi implicați în accident, un cetățean turc și un român, aceștia fiind testați cu etilotestul, rezultatul fiind negativ.

Potrivit datelor din presa bulgară, Agenția Națională pentru Securitatea Drumurilor ar fi descoperit probleme legate de infrastructura în zona unde s-a produs accidentul, drumul fiind foarte îngust, potrivit martorilor.

Cauzele exacte ale accidentului urmează să fie stabilite de autoritățile bulgare. Ieri au fost aduși cu elicoptere SMURD la Spitalul Floreasca din Capitală și cei cinci români răniți, aceștia fiind conștienți, stabili și cooperanți – potrivit secretarului de stat în Ministerul Sănătății Cătălin Vișean./eradu/cvanatoru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 7 august