Guvernul pregăteşte o creştere a salariilor pentru angajaţii de la stat, care ar urma să fie acordată din această lună

Guvernul pregăteşte o creştere a salariilor pentru angajaţii de la stat, care ar urma să fie acordată din această lună. Majorarea îi vizează pe toţi bugetarii, cu excepţia demnitarilor şi a personalului încadrat la nivelul administraţiei publice locale.

Reporter: Noul act normativ pregătit de executiv prevede acordarea din luna august a unei pătrimi din diferența dintre salariul de bază prevăzut de actuala legislație pentru acest an și cel din luna decembrie 2021 pentru toți bugetarii, cu excepția celor care ocupă o funcție de demnitate publică sau în administrația locală. De majorări vor beneficia și angajații Institutului Național de Statistică, dar și cei din cadrul direcțiilor regionale și județene de statistică, unde este preconizată o creștere a salariului de bază cu 15%. Același procent este prevăzut și pentru creșterea salariului personalului din Ministerele Culturii și Transporturilor, instituții care, potrivit unor surse guvernamentale, nu vor beneficia de bani în plus la rectificarea bugetară. Totodată, personalul implicat în implementarea reformelor din PNRR ar putea beneficia de majorarea salariului de bază cu până la 50%, iar creșterea va fi aplicată proporțional cu timpul alocat activităților pentru fiecare proiect. La nivelul executivului se precizează că aceste creșteri sunt justificate, având în vedere că salariile personalului din sectorul bugetar, cu excepția celor din sănătate și învățământ, nu au fost majorate în ultimii doi ani, ca urmare a măsurilor fiscale adoptate în contextul pandemiei. În plus, a fost luată în calcul pentru promovarea noului document pregătit de guvern și creșterea prețurilor la utilitățile publice pentru populație, care are impact negativ asupra puterii de cumpărare./ctuluc/dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 7 august