Barcelona va interzice velotaxi-urile

Autoritățile din Barcelona au decis să interzică ricșele cu biciclete, cunoscute și sub numele de velotaxi. Motivul îl constituie nesiguranța acestor vehicule. În favoarea interzicerii bicicletelor taxi în oraș s-au declarat şi şoferii de mașini. În opinia lor, ricşele cresc riscul de accidente pe drumuri. Interdicția va contribui la asigurarea siguranței pasagerilor, deoarece dacă o ricșă cu bicicletă intră într-un accident cu o mașină, aceştia practic nu au nicio șansă să scape fără răni. În plus, eliminarea treptată a mijloacelor de transport „turistice” face parte din planul Barcelonei de a-și schimba imaginea turistică: primăria intenționează să concentreze imaginea orașului pe cultură și să abandoneze atracțiile turistice. Operatorii care încalcă interdicția riscă o amendă de 6.000 de euro. O interdicţie similară a fost instituită în Bulgaria, unde căruțele trase de cai, cu care localnicii transportau cărbune și materiale de construcție, au fost complet eliminate de pe străzile din Sofia. Acest lucru s-a făcut inclusiv pentru a proteja caii de stres și de căldura excesivă vara. (www.euro-pulse.ru – 10 august)/ssirbu/ddaniela