Turnul lui Ștefan cel Mare, lovit de trăsnet

Ca urmare a manifestării fenomenelor meteo periculoase, Turnul lui Ștefan cel Mare din municipiul Piatra-Neamț a fost lovit de un trăsnet. La locul producerii evenimentului, s-a deplasat un echipaj de pompieri cu o autospecială din cadrul Detașamentului Piatra Neamț, care a constatat că instalaţia electrică a fost afectată, geamurile ferestrelor, vitrinele expoziționale și proiectoarele care luminau Turnul au fost deteriorate. Nu a fost necesară intervenția echipajelor ISU Neamț. În centrul istoric al urbei se află, alături de Biserica Domnească „Sf. Ioan Domnesc”, Turnul-Clopotniţă sau Turnul lui Ștefan cel Mare. Zidit în anul 1499, la un an după construcţia bisericii. Pe faţada turnului, se pot observa brâie din cărămidă şi celebrele discuri mici de teracotă smălţuită şi colorată. Astăzi, în camera clopotelor, se regăsesc patru clopote: cel mare, din secolul al XVII-lea, are o sonoritate unică, unul din secolul al-XIX-lea şi încă două clopote care sunt turnate recent. O legendă urbană spune că în Turnul lui Ştefan a locuit timp de 26 de ani moşul Gheorghe Lazăr, un adevarat pelerin, unic pentru viaţa lui duhovnicească. Pe la jumătatea secolului al XIX-lea, se face supraînălţarea turnului, peste ultimul nivel medieval creându-se o încăpere pentru „păzitorii de foc”. Mecanismul primului ceas de mari dimensiuni al Turnului Clopotniţă a fost adus de la Viena în anul 1861. De-a lungul timpului, mecanismul ceasului a fost schimbat de mai multe ori, iar cel existent a fost montat în anul 1920, prin contribuţia unor negustori din zonă.

(RADIO IAŞI – 22 august)/ddaniela