Lavrov consideră că mai mult de atât nu mai pot fi complicate relațiile dintre Federația Rusă și Statele Unite

Relațiile dintre Federația Rusă și Statele Unite se află în momentul de faţă într-un stadiu în care nu mai este posibil să devină şi mai complicate, a declarat miercuri, 7 septembrie, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, pentru Interfax. ”Mai mult de atât nu se poate…Nimic nu mai poate complica şi mai mult situația actuală”, a spus Lavrov, răspunzând la întrebarea dacă o posibilă întârziere a procesului de numire a unui nou ambasador în Rusia de către Washington, după cum relatează o serie de mass-media occidentale, ar putea afecta relațiile dintre cele două țări. Pe 5 septembrie, Ambasada SUA de la Moscova a anunţat că ambasadorul SUA în Rusia, John Sullivan, și-a încheiat misiunea și a părăsit Moscova, duminică, pe 4 septembrie. Sullivan a fost numit ambasador al SUA în Rusia în luna decembrie 2019.

(www.interfax.ru – 7 septembrie)/vdraguta/ilapadat