Blue Air îşi propune să reia zborurile începând din 10 octombrie

Compania low-cost Blue Air îşi propune să reia zborurile începând din 10 octombrie şi le comunică pasagerilor care au curse programate până atunci să nu se mai prezinte la aeroporturile de plecare, aceste zboruri neputând fi operate. Într-un comunicat publicat astăzi, compania a explicat că nu s-au mai vândut bilete, iar sumele care au fost încasate de procesatorii de plăţi au fost blocate de către aceştia, astfel încât Blue Air nu dispune de bani pentru a plăti combustibilul şi celelalte cheltuieli operaţionale pentru zborurile planificate începând de luni, 12 septembrie. De aceea, compania îşi propune să reia zborurile abia la începutul lunii octombrie./ilixandru/sdm2

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 9 septembrie)