Se așteaptă dezbateri în cadrul comisiei speciale pentru examinarea legilor justiţiei

Realizator: Cristian Bâcâin – Parlamentarii din comisia specială pentru examinarea legilor din domeniul justiţiei vor începe luni după-amiază dezbaterile pe articole asupra legii privind CSM. Se aşteaptă dezbateri mai aprinse, după ce atât opoziţia, cât şi reprezentanţi ai sistemului judiciar au criticat deja şi proiectele şi calendarul rapid al discuţiilor. Relatează Alexandra Cristea:
Reporter: În cadrul dezbaterilor generale, atât opoziţia, cât şi reprezentanţii autorităţilor din sistemul judiciar sau cei ai organizaţiilor profesionale au criticat termenul foarte scurt alocat discuţiilor pe marginea acestui pachet. Principalele elemente din noile legi ale justiţiei sunt în total în acord cu recomandările din raportul MCV şi deciziile CCR, fiind şi un obiectiv în cadrul PNRR de care depinde aderarea ţării noastre la Spaţiul Schengen, spunea ministrul justiţiei, Cătălin Predoiu. El arăta la dezbaterile generale că noile texte întăresc rolul CSM, garantul independenţei justiţiei, profesionalizează corpul magistraţilor şi flexibilizează procedurile de delegare şi detaşare a procurorilor în raport cu nevoile sistemului. Din opoziţie, deputatul USR, Stelian Ion susţinea, însă că România îndeplineşte demult condiţiile pentru aderarea la Spaţiul Schengen, iar a lega pachetul de modificare a legilor justiţiei de intrarea în Schengen este doar un pretext profund greşit. Pe de altă parte, la Senat este de aşteptat să înceapă discuţiile asupra OUG privind plafonarea şi compensarea preţurilor la energie. A fost extinsă perioada de valabilitate a ordonanţei cu un an, până la 31 august 2023./lcoman/ilapadat

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (12 septembrie)