Ascensiunea și decăderea Șahului Reza

Orientul Mijlociu a reprezentat în istoria relațiilor internaționale un teritoriu atractiv, față de care marile puteri au manifestat interes, datorită poziției geostrategice și abundenței resurselor de subsol. În  cazul Iranului, foarte mulți actori internaționali au apreciat poziția geografică, dar și contextul politic, pe fundalul slăbiciunii guvernelor care au căzut sub influența Marii Britanii, Uniunii Sovietice, Imperiului Otoman (ulterior Turcia) și Germaniei. În Primul Război Mondial, Iranul a fost  ”câmp de luptă” între Marea Britanie, Rusia Țaristă și Imperiul Otoman, din 1914 până în 1918, întrucât poziția oficială a țării a fost neutralitatea față de conflictul mondial, dar poziția strategică era mult prea importantă pentru acestea, în rivalitate pentru exercitarea unei influențe asupra formei de guvernământ.  Prin urmare, teritoriul Iranului a fost succesiv cucerit și disputat între Antanta și Puterile centrale. Iranul a fost condus din 1789 de dinastia Qajar care l-a și unificat într-un singur stat, cu o formă de conducere bazată pe monarhie absolutistă.   Până la începutul Primului Război Mondial, Rusia Țaristă a controlat eficient politica Iranului, dar după revoluția bolșevică din 1917, noul regim a anulat concesiunile regimul Țarist asupra Iranului, lăsând Marea Britanie să preia controlul treptat al statului.

Probleme după Primul Război Mondial

Primul Război Mondial a adus în Iran multiple probleme și instabilitate economică, marcată și de pierderea unui număr mare de combatanți în conflictul armat. Dinastia Qajar a fost puternic slăbită și, ulterior, în 1919 Parlamentul iranian a refuzat oferta britanică de ajutor financiar și militar care ar fi transformat Iranul într-un protectorat britanic. Corupția generală a dus la ample mișcări în stat, precum o revoltă orchestrată de Mīrzā Kūchak Khan, care urmărea să instaleze o republică după model sovietic în Gīlān. Revolta a fost însă înăbușită de Reza Khan, un ofiței iranian, care a și primit ulterior sprijin de la britanici. Pe fundalul administrației statale slăbite, Reza Khan a organizat o lovitură de stat pe 20 februarie 1921, cand, alături de o armată de cazaci a ocupat capitala și l-a forțat pe șahul Ahmad să-l numească pe Seyyed Zia prim-ministru și pe Reza Khan – comandatul forțelor armate. Ulterior, Reza Khan a deținut și titlul de prim-ministru, până în aprilie 1923, când a demisionat din funcție și s-a retras în Rudehen, un sat de lângă Teheran. Demisia lui Khan a generat panică la nivelul elitelor politice, astfel încât Parlamentul iranian a trimis o delegație pentru a-l convinge să se întoarcă. În octombrie 1925, Parlamentul a votat o lege prin care dinastia Qajar a fost alungată de la conducere, iar Reza Khan a fost numit, temporar, la conducerea statului.

Inspirat de modelul turc instituit de Ataturk, Reza Khan a dorit să devină președinte și să instituie o republică seculară pe model turcesc, însă imamul iranian a refuzat explicit acest lucru. Reza a fost încoronat ulterior cu titlul de Șahul Reza Pahlavi. Dinastia Pahlavi a fost la putere până în 1979.

Abdicarea

Direcția reformelor lui Reza s-a concentrat pe modernizarea curentului religios, reforma administrativă și eliminarea treptată a influențelor străine din Iran. Tot Reza a fost și cel care a schimbat numele statului din Persia în Iran, care în persană înseamnă „tărâmul arianilor”. Reza a reformat inclusiv accesul la școlarizare atât pentru bărbăți, cât și pentru femei, iar în 1934 a apărut Universitatea din Teheran. Reza Khan a renegociat concesiunile petrolifere determinând naționalizarea petrolului, ulterior. A interzis partidele politice și a ținut sub control presa.

După începutul celui de-Al Doilea Război Mondial, Șahul Reza a  manifestat simpatie față de puterile Axei, lucru demonstrat și prin politicile anti-evrei.  Din acest motiv, Marea Britanie a considerat că Reza reprezintă un pericol în calea controlului exercitat asupra Iranului și pentru trecerea proviziilor de război către U.R.S.S. Așa încât, alături de sovietici, sub presiune militară l-a obligat pe Reza să abdice pe data de 16 septembrie 1941, fiind înlocuit cu fiul său, Mohammad Reza Shah Pahlavi.

Autor: Alexandru Balaci

Bibliografie

https://www.britannica.com/place/Iran/Rise-of-Reza-Khan

https://www.jstor.org/stable/40210096?read-now=1&seq=4#page_scan_tab_contents

https://www.history.com/this-day-in-history/shah-flees-iran

https://www.jstor.org/stable/4283413

Lucrări științifice

Shaul Bakhash, The Fall of Reza Shah: The Abdication, Exile, and Death of Modern Iran’s Founder, BLOOMSBURY, New York, 2021.

RADOR – 20 septembrie