Secretarul general al NATO consideră că escaladarea situaţiei din Ucraina de către Vladimir Putin este periculoasă și nesăbuită

Mobilizarea de către președintele rus Vladimir Putin a mii de militari suplimentari pentru războiul din Ucraina va escalada conflictul, iar amenințarea sa de a folosi arme nucleare a reprezentat „o retorică periculoasă și nesăbuită”, a declarat miercuri secretarul general al NATO. Jens Stoltenberg i-a spus redactorului șef al Reuters, Alessandra Galloni, într-un interviu, că prima mobilizare din Rusia după cel de-al Doilea Război Mondial nu a fost o surpriză, dar că va escalada conflictul început o dată cu invazia rusă din 24 februarie. Dl Stoltenberg a spus că deciziile dlui Putin au demonstrat „că războiul nu decurge conform planurilor sale”, că trupele ruseşti au fost slab echipate și că nu aveau o structură adecvată de comandă și control, adăugând că este clar că președintele rus a făcut „o mare greșeală de calcul”. Vladimir Putin a chemat 300.000 de rezerviști pentru a lupta în Ucraina și a susținut un plan de anexare a unor părți ale țării, sugerând totodată Occidentului că este pregătit să folosească arme nucleare pentru a apăra Rusia. „Ne vom asigura că nu există nicio înțelegere greșită la Moscova cu privire la modul exact în care vom reacționa. Bineînțeles, depinde de ce fel de situație sau de ce fel sau de arme vor folosi. Cel mai important lucru este să prevenim acest lucru și de asta am fost atât de clari în comunicările noastre cu Rusia cu privire la consecințele fără precedent”, a spus Jens Stoltenberg, referindu-se la orice utilizare a armelor nucleare ruseşti. Într-un discurs anterior către poporul rus, Vladimir Putin a spus: „Dacă integritatea teritorială a țării noastre este amenințată, vom folosi toate mijloacele disponibile pentru a ne proteja poporul – aceasta nu este o cacealma”. Rusia deține „o mulțime de arme pentru a riposta”, a adăugat preşedintele Putin. Jens Stoltenberg a spus că NATO „nu se va angaja în același tip de retorică nucleară nesăbuită și periculoasă ca președintele Putin”, deoarece alianța de apărare formată din 30 de națiuni nu caută o confruntare cu Rusia, încercând pur și simplu să protejeze Ucraina și să prevină escaladarea conflictului. „Discursul este o escaladare, dar nici nu este o surpriză”, a spus el despre remarcile dlui Putin. „De aceea, am fost pregătiți. Vom rămâne calmi și vom continua să oferim sprijin Ucrainei. Discursul președintelui Putin demonstrează că războiul nu merge conform planurilor sale. El a făcut o mare greșeală de calcul”. Discursul lui Vladimir Putin a urmat unor pierderi tot mai mari și eșecuri pe câmpul de luptă suferite de forțele ruse, care au fost alungate din zonele pe care le-au capturat în nord-estul Ucrainei în urma unei contraofensive ucrainene și sunt blocate în sud. „Este greu să întrevedem o soluție pe termen scurt, atâta timp cât Rusia nu acceptă că Ucraina este o națiune suverană, independentă”, a spus Jens Stoltenberg. „Așa că mă tem că singura modalitate de a pune capăt acestui război este să dovedim că președintele Putin nu va câștiga pe câmpul de luptă. Când își va da seama de asta, trebuie să se aşeze la masa tratativelor și să negocieze un acord rezonabil cu Ucraina”. Dl Stoltenberg a spus că membrii Alianței au oferit un sprijin fără precedent Ucrainei, iar aliații NATO au nevoie acum să-și completeze stocurile de arme și muniții. Întrucât NATO era pregătită pentru „o perioadă lungă” de confruntare cu Vladimir Putin, acum este într-un dialog strâns cu industria de apărare pentru a-și reconstrui stocurile de materiale. Jens Stoltenberg a spus că China se numără printre provocările de securitate cărora NATO trebuie să le facă față, dar că nu vede China ca pe un adversar.(REUTERS – 21 septembrie)/opopescu/dsirbu