Calendarul evenimentelor, 17 octombrie – selecțiuni

 

EVENIMENTE INTERNE

 

– Parlament

* Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru examinarea iniţiativelor legislative din domeniul justiţiei – ora 11:30, sala Mihai Viteazul

 

– Senat

* Lucrări în Comisiile permanente (la sediul Senatului și online)

  • ora 13:00 – Comisia economică, industrii şi servicii – etaj 4, sala 4044
  • ora 13:00 – Comisia pentru mediu – etaj 2, sala 323

 

– Camera Deputaţilor

* ora 13:30 (prezență fizică) – Şedinţa Biroului permanent şi şedinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare

* ora 14:00 – 16:00   – Activitate în cadrul grupurilor parlamentare

* Şedinţa în plen (prezenţă fizică)

  • ora 16:00 – până la finalizarea dezbaterii moțiunii simple – Dezbaterea moţiunii simple iniţiate de 55 de deputaţi (MS 9/2022);
  • la finalizarea dezbaterii moțiunii simple – Ora Guvernului

– Dezbateri politice, la solicitarea Grupului parlamentar al USR cu tema „Prin gafe repetate și amplificarea propagandei rusești, ministrul apărării crează prejudicii României în relația cu partenerii UE și NATO”

– ministrul invitat Vasile Dîncu, ministrul apărării naționale

– la încheierea Orei Guvernului – (pe parcursul unei ore) – Primirea de răspunsuri la interpelările adresate membrilor Guvernului

– la încheierea Orei Guvernului – (pe parcursul unei ore) – Activitate în Comisiile parlamentare (prezenţă fizică)

  • Avizarea unor proiecte de legi şi propuneri legislative; documentare şi soluţionarea unor probleme repartizate comisiilor; studiu individual
  • Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale
  • Comisia pentru constituționalitate – sala 11, et.1, corp B2

 

– Ministere

* ‘Ziua Armatei României în şcoli’, eveniment organizat de Ministerul Apărării Naţionale la Şcoala Gimnazială ‘Principesa Margareta’ – ora 10:00 – 13:00, Str. Pandele Roşca nr. 2-4

* Ministrul investiţiilor şi proiectelor europene, Marcel Boloş, susţine o conferinţă de presă cu prilejul semnării primelor 30 de contracte finanţate în cadrul Acţiunii 4.1.1. – Investiţii destinate capacităţilor de prestare de servicii şi retehnologizării – ora 12:00, la sediul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), Şos. Bucureşti-Ploieşti

* Primirea de către secretarul de stat pentru afaceri globale și strategii diplomatice Traian Hristea a unei delegații conduse de Kimitake Nakamura, adjunct al vice-ministrului afacerilor externe al Japoniei – la sediul MAE

* Ministerul Finanţelor Publice organizează licitaţie pentru o emisiune de obligaţiuni în sumă de 400 de milioane lei

* Luxemburg: Participarea ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu la reuniunea miniștrilor de externe din statele membre ale Uniunii Europene (Consiliul Afaceri Externe/CAE)

 

– Apărare, Interne

 

* Bistriţa: Cu ocazia acestei sărbătorii Zilei Armatei României (25 oct.), Brigada 81 Mecanizată ,,General Grigore Bălan’ desfăşoară o serie de activităţi, în perioada premergătoare zilei de 25 octombrie, astfel:

  • ora 12:00 – militarii brigăzii vor executa activităţi de îngrijire a mormintelor şi monumentelor cu sprijinul elevilor din municipiul Bistriţa – în Cimitirul Eroilor;

* Constanţa: Nava maritimă hidrografică ‘Căpitan-comandor Alexandru Cătuneanu’ soseşte în Portul Militar Constanţa, după ce a participat în Oceanul Atlantic, începând cu 20 august, la exerciţiile multinaţionale ‘REPMUS 22’ şi ‘DYMS 22’ – ora 14:30

* Brăila: Cu ocazia Zilei Armatei Române, Muzeul Brăilei ‘Carol I’, în colaborare cu Garnizoana Brăila şi Asociaţia Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere din Arma Geniu ‘General Constantin N. Hârjeu’, organizează un colocviu cu tema Constantin Prezan, artizan al întregirii naţionale – ora 11:00, la sediul Muzeului Brăilei ‘Carol I’, Piaţa Traian, nr. 3. Invitat special al evenimentului este prof. dr. Ramona Maria Mocanu, managerul Muzeului Judeţean ‘Ştefan cel Mare’ Vaslui, iar moderatorul evenimentului va fi conf. univ. dr. Costin Croitoru, managerul Muzeului Brăilei ‘Carol I’

 

– Casa Regală

* Abrud, Câmpeni, jud.Alba: Caravana Centenarul Încoronării, iniţiată de Asociaţia Artis din Iaşi, va ajunge în perioada 15-17 octombrie la Alba Iulia, Blaj, Abrud şi Câmpeni, în contextul sărbătorii a 100 de ani de la Încoronarea Regelui Ferdinand I şi a Reginei Maria – Întregitorul de ţară şi eroina unei naţiuni. Printre partenerii media: RFI România, Radio România Cultural, Radio Iaşi. Programul zilei:

‣ Abrud

  • ora 9:00 – Proiecţia filmului ‘Războiul Regelui’ (regia Trevor Poots) şi discuţii – la Liceul ‘Horea, Cloşca şi Crişan’ Abrud

‣ Câmpeni

  • ora 12:30 – Proiecţia filmului ‘Români care au schimbat lumea: Regina Maria’ (realizator Camelia Csiki) – la Colegiul Naţional ‘Avram Iancu’ Câmpeni

 

– Juridic

* Dezbaterea cu tema „Când prezumțiile se răstoarnă. Unele pe altele” organizată de Societatea de Științe Juridice este transmisă live și poate fi urmărită gratuit pe www.juridice.ro/live, pe homepage JURIDICE sau în pagina dezbaterii, de la ora 19:30.  Speakerii invitați care intră în dezbatere remote sunt membri Juridice Platinum și alți profesioniști. Invitați:Av. dr. Lucian Bojin, Valentin & Asociații, Bogdan Dumitrache, Av. lect. univ. dr. Nicolae-Horia Țiț, Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” Iaşi. Moderator: Av. dr. Andrei Săvescu, Managing Partner Săvescu & Asociații

 

– Sindicate, Patronate

* Anul acesta, Ziua Mondială a Muncii Decente (WDDW), 7 octombrie, este dedicată luptei pentru venituri echitabile pentru lucrători. Structurile de decizie din cadrul confederației CNS Cartel ALFA au stabilit organizarea unor acțiuni de protest la nivel național. Costurile aberante la energie și costurile în creștere ale alimentelor și ale altor bunuri esențiale forțează milioane de lucrători să facă alegeri dureroase și îi împing pe mulți în sărăcie. CNS Cartel ALFA face un apel către toate organizațiile sindicale și mișcările sociale să se mobilizeze pentru a determina guvernanții să ia măsuri urgente pentru combaterea crizei costurilor de trai, în beneficiul cetățenilor! Detalii calendar acțiuni: https://www.cartel-alfa.ro/ro/criza-costurilor-de-trai-calendarul-manifesta%c8%9biilor-81/. Din programul zilei:

  • Caravana cu plecare din zona Ardeal:

– ora  9:00 – Miting Zalău

– ora 15:00 – Miting Deva

  • Caravana cu plecare din zona Moldova:

– ora 12:00 – Miting Bacău

 

– Economic

* Banca Naţională a României lansează în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema ”125 de ani de la naşterea Anei Aslan’

* Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) începe plata avansului din subvenţiile acordate în sectorul vegetal şi în zootehnie

* Oficiul Naţional al Registrului Comertului (ONRC) prezintă date privind numărul firmelor radiate în primele opt luni din 2022

* Institutul Naţional de Statistică publică date privind cifra de afaceri în comerţ şi servicii prestate în principal populaţiei în august 2022

* Cluj-Napoca: Cea de-a 10-a ediţie a conferinţei Cluj Innovation Days, în organizarea Cluj IT Cluster (17 – 27 oct.)

 

– Cultură

* Reprezentaţii ale spectacolului ‘Originea lumii’, un performance ce are la bază cartea ‘O cameră doar a ei’ a scriitoarei britanice Virginia Woolf – ora 18:00, Galeria 26, Str. Dr. Staicovici nr.26

* Bacău: La Teatrul Municipal „Bacovia” începe Bacău Fest Monodrame, ediția cu numărul XXVIII (17 – 23 oct.)

* Cluj-Napoca: La 7 ani de la primul său show în România, pe 17 și 18 octombrie, Jimmy Carr pune Cluj-Napoca și Bucureștiul pe harta celui mai recent turneu de stand-up comedy, intitulat Terribly Funny, turneu lansat acum trei ani și suspendat pentru o periodă de pandemia Covid-19. Luni, 17 octombrie, amatorii din Ardeal ai umorului au ocazia întâlnirii cu artistul la Casa de Cultură a Studenților din Cluj – ora 20:00. Spectacolele se vor desfășura exclusiv în limba engleză, nefiind recomandate minorilor

* Sfântu Gheorghe: Cea de-a doua etapă, DbutanT Spectacole în Competiţie, se va desfăşura la Sf. Gheorghe, în perioada 17-23 octombrie. Aici, vor putea fi urmărite cinci spectacole selectate de juriul festivalului din înregistrările trimise de concurenţi la înscriere

* Chișinău: Ediția a IV-a a turneului Clasic la puterea a treia, supranumit anul acesta Euforica, susținut de Marin Cazacu și ansamblul cameral Violoncellissimo și deschis oficial la Oradea, pe 30 septembrie, continuă în luna octombrie şi ajunge la Chişinău, în Republica Moldova. Producător: Pro Contemporania. Coproducători: Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Regional. Programul zilei:

  • ora 19:00 – Recitalul are loc la Sala cu Orgă din Chișinău

* Italia: În cursul săptămânii şcolare 17-21 octombrie, Caravana UNATC va susţine în şcolile din Roma şi din localităţile din apropiere (Alatri, Ladispoli, Albano Laziale) activităţi didactice dedicate copiilor între 5 şi 14 ani: ateliere de Jocuri teatrale, susţinute de o echipă mixtă de la Departamentele UNATC de Pedagogie teatrală şi de la Şcoala Doctorală, ateliere Happy Minds, susţinute de Asociaţia parteneră Happy Minds, ateliere de proiecţii şi discuţii pe marginea filmelor, susţinute de Facultatea de Film, precum şi ateliere de aplicaţii digitale interactive, susţinute de studenţi de la Departamentul UNATC de Cercetare. Obiectivul principal al programului ‘Caravana UNATC pentru diaspora şi românii de pretutindeni’ este facilitarea cunoaşterii culturii şi învăţării limbii române, prin metode şi mijloace puse la dispoziţie de arta teatrului şi filmului

 

 

– Sport

* Agenţia Naţională de Presă AGERPRES lansează proiectul editorial „Cupa Mondială de fotbal Qatar 2022”, dedicat celei mai importante competiţii interţări din fotbalul internaţional

* Cluj – Napoca: Se dispută ultimul meci din etapa a 14-a a Superligii de fotbal: FC CFR 1907 Cluj – ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – ora 21:00, Stadion ”Dr. Constantin Rădulescu”

* Sibiu: Are loc o partidă din etapa a treia a Ligii Naţionale de baschet masculin: BC CSU Sibiu – CS Municipal Târgu Mureş – ora 19:00, Sala Transilvania

* Târgu Mureş: Se joacă un meci din etapa a doua a Ligii Naţionale de baschet feminin: BC Sirius Mureşul Târgu Mureş – CS Agronomia Bucureşti – ora 18:00, Sala Sporturilor

* Spania: Sportivi români participă la Campionatele Mondiale de lupte Under-23 de la Pontevedra (17 – 23 oct.)

 

– S-a întâmplat într-o zi de 17 octombrie

* Se împlinesc 335 de ani (1687) de când, prin Tratatul de la Blaj, 12 oraşe şi cetăţi din Transilvania erau puse la dispoziţia trupelor imperiale, pentru a căror întreţinere erau necesare fonduri importante (acest act a marcat, practic, începutul dominaţiei habsburgilor în Transilvania). Imperiul recunoştea, în cadrul Tratatului, privilegiile ţării şi domnia ereditară a lui Mihai Apafi, principe al Transilvaniei (1661-1690) (17/27)

 

* Se împlinesc 120 de ani (1902) de când era terminată construcţia primului automobil „Cadillac” – „Cadillac Runabout and Tonneau”. Era un automobil cu două locuri de 10 cai putere (7 kW) cu un motor de un singur cilindru, practic, identic cu Ford Model A din 1903. Noul Cadillac a fost prezentat la Salonul Auto de la New York în ianuarie anul următor şi a impresionat mulţimea suficient pentru a aduna peste 2.000 de comenzi ferme. Din primii săi ani, Cadillac s-a axat pe tehnologie de înaltă calitate şi pe finisaje de lux, clasând maşinile sale printre cele mai bune şi elegante din SUA. Utilizarea de piese interschimbabile a fost o inovaţie importantă a companiei în 1908. Cadillac a fost, de asemenea primul producător al unei maşini complet închise în 1906, iar în 1912 a fost primul care a încorporat în automobilele sale un sistem electric care să permită pornirea, aprinderea şi iluminatul

* Cu 104 ani în urmă (1918), în Parlamentul de la Budapesta, Alexandru Vaida-Voevod a dat citire „Declarației de la Oradea”, prin care națiunea română din Transilvania, Banat și Ungaria anunța că a hotărât să beneficieze de dreptul la autodeterminare. Urmarea acestei decizii extrem de importante a fost în data de 30 octombrie, când, la Hotelul „Jägerhorn” (Cornul vânătorilor), s-a constituit Consiliul Naţional Român, care, prin atribuţiile pe care le-a avut, a devenit unicul organism central recunoscut de către români pentru a-i reprezenta, în toamna anului 1918. Consiliul Naţional Român Central era un organ de conducere al românilor, format din şase reprezentanţi ai Partidului Naţional Român (Vasile Goldiș, Aurel Lazăr, Teodor Mihali, Ștefan Cicio-Pop, Alexandru Vaida-Voevod și Aurel Vlad) şi şase social-democraţi (Tiron Albani, Ioan Flueraș, Enea Grapini, Iosif Jumanca, Iosif Renoiu și Baziliu Surdu). Din 21.X/3.XI.1918 Consiliul și-a mutat sediul la Arad, în casa lui Ștefan Cicio-Pop. Acest Consiliu a fost recunoscut de guvernele de la Viena și Budapesta și a devenit în săptămânile următoare organismul care a impulsionat energiile majorității românilor din Transilvania spre realizarea idealului Unirii (17/30)

* Se împlinesc 95 de ani (1927) de când apărea, la Bucureşti, ziarul „Dreptatea” (1927-1938; 1944-1947), oficios al Partidului Naţional-Ţărănesc; primul director, Virgil Madgearu (1927-1928); ultimul director, Nicolae Carandino (1944-1947); din 1990 a reapărut (cu întreruperi), ca organ al PNŢCD

* Acum 59 de ani (1963) Adunarea Generală a ONU adopta, în unanimitate, proiectul de rezoluţie privind interzicerea folosirii de arme nucleare în spaţiul cosmic, prezentat în numele a 17 ţări membre ale Comitetului pentru dezarmare de la Geneva, printre care şi România

* Cu 49 de ani în urmă (1973), Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol – OPEC, a instituit un embargo petrolier împotriva unor state occidentale care s-a considerat că au sprijinit Israelul în războiul de Yom Kippur, împotriva unei coaliţii de naţiuni arabe. Criza petrolului din 1973, denumită şi Prima criză petrolieră a început în octombrie 1973, când OPEC (avându-i ca membri la acea dată şi Egiptul, Siria şi Tunisia) a proclamat embargo asupra livrărilor de petrol. La începutul aceluiaşi an Egiptul şi Siria, cu sprijinul altor ţări arabe au lansat un atac surpriză împotriva Israelului, în cea mai sfântă zi din calendarul evreiesc, Iom Kipur, declanşând astfel Războiul de Iom Kipur. Deoarece Israelul a fost copleşit numeric de trupele arabe, SUA a decis ca printr-un pod aerian să trimită armament pentru completarea stocurilor israeliene. Cu ajutorul livrărilor de armament şi muniţie de la SUA, Israelul a reuşit să oprească ofensiva ţărilor arabe şi să stabilizeze situaţia. Ca răspuns, membrii OPEC s-au reunit la o şedinţă în Kuweit şi au decis să „pedepsească” SUA instituind embargo asupra livrărilor de petrol ţărilor care au susţinut Israelul

* În urmă cu 42 de ani (1980) Marea Adunare Naţională (Parlamentul) adopta Legea nr. 7 privind organizarea excursiilor cu turişti români în străinătate. Acestea se făceau, de regulă, în grupuri organizate de Ministerul Turismului, excursiile individuale fiind permise numai în ţările socialiste; în vigoare de la 22 octombrie 1980 până la 12 ianuarie 1998, fiind abrogat prin Legea 7/1998

 

* Acum 17 ani (2005) a fost adoptat proiectul de rezoluţie privind cooperarea ONU cu organizaţiile regionale în menţinerea păcii şi securităţii internaţionale, în perioada când România a deţinut calitatea de membru nepermanent, ales, al Consiliului de Securitate (2004-2005). A fost prima rezoluţie românească adoptată în Consiliul de Securitate şi, totodată, prima din istoria acestui organ al ONU pe tema cooperării dintre ONU şi organizaţiile regionale

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sf. Ignaţiu din Antiohia, episcop martir (Calendarul Romano-Catolic 2022)

 

– Sărbătoarea mozaică Shemini Atzeret

 

– Începe, după asfinţitul soarelui, sărbătoarea mozaică Simhat Torah

 

– „Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial” în România, instituită în 2013 prin ordin al ministrului culturii, aminteşte de deschiderea spre semnare, la 17 octombrie 2003, a Convenţiei pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial, în cadrul Conferinţei Generale a UNESCO de la Paris. Convenţia este instrumentul legal prin care statele-părţi îşi asumă obligaţia de a proteja patrimoniul cultural imaterial, sub toate formele sale: tradiţii şi expresii orale, incluzând limba ca vector al patrimoniului cultural imaterial, artele spectacolului, practici sociale, ritualuri şi evenimente festive, cunoştinţe şi practici referitoare la natură şi la univers, precum şi tehnici legate de meşteşuguri tradiţionale. Prin Legea nr. 410 din 29 decembrie 2005 România a acceptat această Convenţie, iar prin depunerea instrumentelor de ratificare, la 20 ianuarie 2006, ţara noastră fiind al 30-lea stat care a devenit parte la Convenţie, aceasta a intrat în vigoare pe plan universal

 

– 1858: S-a născut Andrei Bârseanu, poet, folclorist şi traducător; a fost membru şi preşedinte al Societăţii studenţilor români ”România jună” din Viena; membru şi preşedinte (1911-1922) al ASTREI; membru titular al Academiei Române din 1908 şi vicepreşedinte al acestui for (8.VI.-19.VIII.1922) (m. 1922)

 

– 1897: S-a născut (la St. Moritz, Elveţia) scriitoarea Ştefana Velisar-Teodoreanu; soţia scriitorului Ionel Teodoreanu (m. 1995) – 125 de ani

 

– 1904: S-a născut tenorul Dinu (Constantin) Bădescu (m. 1980)

 

– 1904: A murit poetul Dumitru Theodor Neculuţă, condiderat primul poet proletar din literatura română; membru post-mortem al Academiei Române (1948) (n. 1859)

 

– 1904: A murit Ştefan Petică, poet, prozator, dramaturg, sociolog, traducător şi publicist; G. Călinescu l-a numit „întâiul simbolist declarat şi veritabil” din România (n. 1877)

 

– 1905: S-a născut criticul şi istoricul literar Alexandru Dima; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (m. 1979)

 

– 1907: S-a născut (în Ucraina) soprana Dora Massini (m. 1996, la Bucureşti) – 115 ani

 

– 1908: S-a născut Leon Kalustian, eseist, memorialist şi ziarist; în 1949 a fost arestat de autorităţile comuniste (m. 1990)

 

– 1913: S-a născut Octavian Fodor, medic şi profesor universitar clujean; importante contribuţii la studiul bolilor digestive; membru titular al Academiei Române din 1974 (m. 1976)

 

– 1921: S-a născut Liviu Popa, grafician, scenograf de teatru şi film (m. 1977)

 

– 1923: S-a născut prozatorul Constantin Bărbuceanu (m. 1997)

 

 

– 1935: S-a născut Maria Vicol, scrimeră, antrenor de scrimă şi arbitru internaţional la floretă; campioană mondială la scrimă şi medaliată cu bronz la Jocurile Olimpice, este cea care a adus României prima medalie la o mare competiţie de scrimă (1956) (m. 2015)

 

– 1937: S-a născut compozitorul Anton Zeman (m. 1996) – 85 de ani

 

– 1940: S-a născut jurnalistul Constantin Badea, fost director general al Agenţiei Naţionale de Presă Agerpres în perioada 1997-2000 (m. 2016)

 

– 1960: A murit inginerul Aurel Bărglăzan; profesor la Politehnica din Timişoara, a contribuit la înfiinţarea şi dezvoltarea Laboratorului de Maşini Hidraulice; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (n. 1905)

 

– 1973: A murit prozatorul Nicolae Dunăreanu (pseudonimul lui Nicolae Ionescu), unul dintre supravieţuitorii realismului gen 1900 în proza românească (n. 1881)

 

– 1983: A murit Romulus Guga, poet, prozator şi dramaturg (n. 1939)

 

– 1994: A murit Alexandru Protopopescu, poet şi critic literar (n. 1942)

 

– 2008: A murit Gheorghe Pavelescu, etnolog, folclorist și profesor; apropiat al lui Lucian Blaga, autor a peste 200 de studii despre artă tradiţională, folclor, magie populară şi etnomedicină (n. 1915)

 

– 2010: A murit fizicianul Tibor Toró, membru al Comitetului Naţional de Istorie şi Filosofia Ştiinţelor din cadrul Academiei Române şi membru corespondent al Academiei Ungare de Ştiinţe (n. 1931)

 

 

– 2017: A murit agronomul Nicolae Bria, specializat în tehnologii de mecanizare și echipamente tehnice destinate culturilor de cartof, sfeclă de zahăr, in și cânepă (n. 1927) – 5 ani

 

– 2018: A murit botanistul Mandache Leocov, director al Grădinii Botanice din Iași între anii 1973-1990 (n. 1928)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Strasbourg: Sesiune plenară a Parlamentului European (17 – 20 oct)

 

– Luxemburg: Reuniunea Consiliului Agricultură şi Pescuit al UE (17 – 18 oct.)

 

– Berlin: Regele Spaniei Felipe al VI-lea și soția sa Letiția, Regina Spaniei vizitează Republica Federală Germania (17 – 19 oct.)

 

– Stockholm, Suedia: Posibil vot al Parlamentului cu privire la alegerea liderului conservator suedez, Ulf Kristersson ca prim-ministru

 

– Strasbourg: Secretarul general adjunct al Consiliului Europei, Bjørn Berge va participa la ceremonia cu ocazia Zilei Internaționale pentru Eradicarea Sărăciei

 

– Strasbourg: Secretarul general adjunct al Consiliului Europei,  Bjørn Berge va participa la lansarea Platformei de partajare a cunoștințelor Externalizate a Curții Europene a Drepturilor Omului

 

– Akhaltsikhe, Georgia: Cea de-a doua etapă a Academiei de Conducere pentru Cooperare Transfrontalieră pentru autoritățile locale din regiunile limitrofe cu Armenia și Georgia (17 – 19 oct.)

 

– Georgetown, SUA: Proces împotriva lui Elon Musk intentat de Twitter, pentru a-l obliga să-și onoreze angajamentul de achiziție (17 – 21 oct.)

 

– San José, SUA: Audiere în vederea sentinței pentru Elizabeth Holmes, fondatoarea Theranos, suspectată de fraudă

 

– Pietermaritzburg, Africa de Sud: Reluarea procesului pentru corupție al fostului președinte Jacob Zuma

 

– Paris: Salonul Mondial Auto (17 – 23 oct.)

 

– New York, SUA: Bank of America – rezultatele trimestrului al III-lea

 

– Tokyo: Publicarea datelor privind producția industrială din august (a doua estimare)

 

– Cannes, Franța: Expoziția MIPCOM pentru sectorul televiziunii și mass-media (17 – 20 oct.)

 

– Londra: Anunțarea câștigătorului Premiului Booker 2022

 

 

 

– Barcelona: Începe procesul fotbalistului Neymar pentru nereguli în timpul transferului său la FC Barcelona

 

– Paris: Fotbal – Gala de decernare a premiului Balonul de Aur 2022

 

– Kuala Lumpur, Malaysia: Fotbal – AFC (Asian Football Confederation) anunță țara gazdă a Cupei Asiei la fotbal din 2023

 

– Italia: Turneul ATP de tenis de la Napoli (17 – 23 oct.)

 

– Mexic: Turneul WTA de tenis de la Guadalajara (17 – 23 oct.)

 

Aniversări – Comemorări

 

– 17 – 21.X: „Săptămâna Mondială a Educației”, lansată pentru prima dată în 2020, este marcată pentru a oferi școlilor o platformă anuală pentru a-și împărtăși poveștile de succes și pentru a susține o educație de calitate pentru toți

 

 

– 1493: S-a născut Baccio Bandinelli, sculptor şi pictor italian (m. 1560)

 

– 1688: S-a născut Domenico Zipoli, compozitor toscan (m. 1726)

 

– 1744: A murit constructorul italian de viori Giuseppe Guarneri (del Gesú) (n. 1698)

 

– 1780: A murit pictorul italian Bernardo Bellotto-Canaletto (numit şi Canaletto „cel tânăr”) (n. 1720)

 

– 1809: A murit inginerul francez Pierre-Louis-Georges du Buat (n. 1734)

 

– 1813: S-a născut Georg Bűchner, dramaturg (drame romantice anticipând teatrul naturalist şi expresionist) şi publicist german (m. 1837)

 

– 1864: S-a născut scriitoarea britanică Elinor Glyn (născută Sutherland) (m. 1943)

 

– 1887: A murit fizicianul german Robert Kirchhoff; contribuţii în electricitate; a pus bazele analizei spectrale (1859), împreună cu conaţionalul său Robert Wilhelm Bunsen, şi a descoperit cesiul şi rubidiul (1860-1861) (n. 1824) – 135 de ani

 

– 1898: S-a născut Simon Vestdijk, poet, romancier și eseist olandez (m. 1971)

 

– 1898: S-a născut Shinichi Suzuki, muzician, violonist, filosof și educator japonez, inventator al metodei de educație muzicală Suzuki (m. 1998)

 

– 1903: S-a născut Nathanael West, scriitor și scenarist american (m. 1940)

 

– 1914: S-a născut scriitorul american Jerome „Jerry” Siegel, care, împreună cu Joe Shuster, a creat personajul Superman, primul dintre marii eroi ai benzilor desenate (m. 1996)

 

– 1914: A murit Theodor Lipps, filosof și psiholog german; cunoscut pentru teoria sa privind estetica; a creat cadrul pentru conceptul de empatie (n. 1851)

 

– 1915: S-a născut dramaturgul şi eseistul american Arthur Miller; între anii 1956 şi 1960 a fost căsătorit cu actriţa de film Marilyn Monroe, apoi cu renumita fotografă americană de origine austriacă Inge Morath (m. 2005)

 

– 1918: S-a născut actriţa americană de film Rita Hayworth (m. 1987)

 

– 1920: S-a născut actorul american de film Montgomery Clift (m. 1966)

 

– 1920: S-a născut Miguel Delibes, nuvelist, eseist şi jurnalist spaniol (m. 2010)

 

– 1920: A murit John Reed, scriitor, ziarist şi om politic american (unul dintre fondatorii Partidului Comunist din SUA) (n. 1887)

 

– 1923: S-a născut Barney Kessel, chitarist american de jazz (m. 2004)

 

– 1924: S-a născut poetul, eseistul şi traducătorul portughez Antonio Ramos Rosa (m. 2013)

 

– 1926: S-a născut actrița americană Julie Adams (nume real Betty May Adams) (m. 2019)

 

– 1930: S-a născut medicul cardiolog american Robert Atkins, pionier în medicina complementară; bine cunoscut în întreaga lume pentru regimul alimentar de slăbit care-i poartă numele, lansat 1972 (m. 2003)

 

– 1933: S-a născut Jeanne-Paule Marie Deckers, cântăreaţă belgiană (m. 1985)

 

– 1934: A murit Santiago Ramón y Cajal, medic şi histolog spaniol; a elaborat teoria neuronului; considerat precursor al neurofiziologiei şi neurochirurgiei, dar mai ales al histologiei; Premiul Nobel pentru medicină în anul 1906, împreună cu italianul Camillo Golgi; membru de onoare străin al Academiei Române din 1923 (n. 1852)

 

– 1938: S-a născut Les (Leslie Allan) Murray, poet, critic literar și antolog australian (m. 2019)

 

– 1946: S-a născut Adam Michnik, istoric, politolog, eseist, jurnalist, fost disident polonez; redactor şef al celui mai mare ziar polonez – Gazeta Wyborcza

 

– 1946: S-a născut violonistul, dirijorul şi profesorul rus Viktor Tretiakov

 

– 1948: S-a născut actorul american de film și televiziune George Wendt

 

– 1958: A murit Paul Outerbridge, fotograf american, important pentru folosirea și experimentarea fotografiei color (n. 1896)

 

– 1972: S-a născut Eminem (Marshall Bruce Mathers III), cântăreţ american de muzică hip-hop, producător şi actor – 50 de ani

 

– 1972: S-a născut (în Germania) Tarkan (Tevetoğlu), interpret de muzică pop turcească (la 15 ani s-a stabilit cu părinţii la Istanbul) – 50 de ani

 

 

 

– 1998: A murit actriţa britanică Joan Hickson (n. 1906)

 

– 2008: A murit Levi Stubbs, actor şi cântăreţ american (n. 1936)

 

– 2012: A murit regizorul japonez de film Koji Wakamatsu (n. 1936) – 10 ani

 

– 2017: A murit actriţa și câtăreața franceză Danielle Darrieux (nume complet: Danielle Yvonne Marie Antoinette Darrieux); a fost una dintre cele mai mari staruri de cinema din Franța, numărându-se printre cele mai longevive actrițe din istoria filmului (80 de ani de carieră) (n. 1917) – 5 ani

 

– 2017: A murit Gord Downie, cântăreţ și compozitor canadian, liderul trupei rock „Tragically Hip” (n. 1964) – 5 ani

 

– 2018: A murit fotojurnalistul turc Ara Güler, supranumit „Ochiul Istanbulului” (n. 1928)

 

– 2019: A murit balerina şi coregrafa cubaneză Alicia Alonso, o legendă a baletului internaţional; singura artistă latino-americană din istorie care a primit titulatura de „prima ballerina assoluta”; Alicia şi soțul ei Fernando Alonso sunt considerați părinţii Baletului Naţional Cubanez; a evoluat pe scenă până la vârsta de 75 de ani și a continuat să predea arta baletului până aproape de împlinirea vârstei de 100 de ani, deși de la 20 de ani era oarbă (n. 1920)