Preşedintele agenţiei pentru securitate cibernetică din Germania a fost demis din funcţie

Preşedintele agenţiei de securitate cibernetică din Germania, Arne Schönbohm, a fost demis din funcţie din cauza unor suspiciuni privind legăturile sale cu Rusia. Ministrul german de interne, Nancy Faeser, l-a demis pe preşedintele Biroului Federal pentru Securitatea Informaţiei (BSI), demisia având efect imediat – a declarat marţi pentru CNN un purtător de cuvânt al ministerului. „Nu mai exista încredere în conducerea lui Arne Schönbohm” – a spus oficialul german pentru CNN. Demiterea acestuia survine după ce în presă au apărut informaţii potrivit cărora Arne Schönbohm avea legături cu persoane implicate în serviciile de informaţii din Rusia. În urma „situației actuale de criză privind războiul hibrid rusesc”, acuzațiile „au afectat permanent încrederea publică necesară în neutralitatea și imparțialitatea conducerii lui Schönbohm în calitate de președinte al celei mai importante autorități de securitate cibernetică din Germania” – a declarat purtătorul de cuvânt într-un comunicat. Acuzațiile „au afectat, de asemenea, relația de încredere a ministrului (de interne), indispensabilă în exercitarea funcției sale” – a adăugat purtătorul de cuvânt. „Toate acuzațiile cunoscute vor fi investigate în mod amănunțit și viguros și vor fi supuse unei evaluări detaliate. Până la finalizarea acestei anchete, domnul Schönbohm este, bineînțeles, prezumat nevinovat” – a conchis purtătorul de cuvânt.
Schönbohm era șeful BSI din februarie 2016. El nu a făcut niciun comentariu public de când au apărut acuzațiile privind legăturile sale cu Rusia.

(CNN INTERNATIONAL – 18 octombrie)/mbaciu/cvanatoru