Preşedintele Germaniei a anulat vizita programată pentru joi la Kiev din motive de securitate

(Photo by INA FASSBENDER / AFP)

Preşedintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, a anulat vizita programată joi la Kiev din motive de securitate, a anunţat miercuri biroul său de presă, citat iniţial de cotidianul german Bild. Un oficial al biroului prezidenţial a precizat că autorităţile germane din securitate şi ministerul german de externe l-au sfătuit pe preşedintele Steinmeier să nu plece spre Kiev şi că vizita va fi reprogramată în curând. În Germania, președintele ţării deține un rol în mare parte ceremonial. Frank-Walter Steinmeier intenţiona să viziteze capitala ucraineană în aprilie, dar Kievul a refuzat inițial să-l primească din cauza îngrijorărilor legate de sprijinul său din trecut pentru o apropiere de Rusia. De atunci, însă, tensiunile diplomatice au fost rezolvate.

(REUTERS – 19 octombrie)/mbaciu/ilapadat