Romania’s Accession to the OECD – The Antibribery Convention Sharing the Italian Experience

Ambasada Italiei şi Ministerul Justiţiei din România au organizat în ziua de 31 octombrie, la Reşedinţa Italiei, seminarul “Aderarea României la OCDE: Convenţia anti-mitā. Experienţa italiană”. La evenimentul deschis de Ambasadorul Italiei la Bucureşti, Alfredo Durante Mangoni, au luat cuvântul Luca Niculescu, Secretar de Stat al Ministerului Afacerilor Externe din România şi Coordonator Naţional pentru procesul de aderare a României la OCDE; Mihai Paşca, Secretar de Stat al Ministerului Justiţiei din România; Lorenzo Salazar, Locţiitor al Procurorului General pe lângă Curtea de Apel Napoli şi Vice Preşedinte al Working Group on Bribery al OCDE şi Antonio Gullo, Profesor de Drept penal la Universitatea LUISS Guido Carli din Roma, fost Secretar de Stat la Ministerul Justiţiei din Italia.

Convenţia anti-mită a OCDE reprezintă un important instrument juridic pus la dispoziţia statelor interesate pentru a combate foreign bribery şi a asigura condiţii echitabile pe plan mondial în comerţul internaţional şi în realizarea investiţiilor. Aşa cum recunoaşte ultimul raport privind Italia al Grupului de lucru anti-mită al OCDE, ţara noastră a promovat implementarea Convenţiei şi a contribuit în mod semnificativ la eforturile împotriva corupţiei la numeroase niveluri internaţionale, realizând diferite programe de “capacity building”. Raportul primeşte favorabil instituirea la Ministerul Afacerilor Externe şi Cooperării Internaţionale italian a unei Mese Interinstituţionale de Coordonare a luptei împotriva corupţiei. De asemenea, seminarul Italian Business Integrity Day (IBID) organizat anual este recunoscut drept efort inovator de sensibilizare asupra acestui subiect.

Drumul României către aderarea la OCDE include necesitatea de a dezvolta o abordare strategică pentru implementarea valorilor şi standardelor Convenţiei împotriva corupţiei. În acest sens, experienţa Italiei, reamintită de participanţii la seminar, poate reprezenta un punct de referinţă eficient pentru instituţiile româneşti. Aşa cum a amintit locţiitorul Procurorului General Salazar, “Lunga experienţă dobândită de Italia în sectorul combaterii foreign bribery va susţine procesul de apropiere a României de Convenţia anti-mită a OCDE şi de Grupul său de monitorizare, în perspectiva aderării ţării la Organizaţia de la Paris.”

Lupta împotriva corupţiei este o provocare crucială pentru comunitatea internaţională, care nu poate fi învinsă fără participarea activă a societăţilor în parteneriat cu sectorul public”, a remarcat domnul Profesor Gullo. “Pe drumul destinat să asigure condiţii concurenţiale egale, integritatea societăţii va fi realizată şi prin implementarea unor strategii eficiente de combatere a infracţiunilor economice. Italia a dezvoltat un model apreciat la nivel internaţional de răspundere penală a persoanelor juridice pentru infracţiunile comise, cu scopul de a implica persoanele juridice în gestionarea comună a riscurilor de corupţie, prin adoptarea de programe de compliance”.

Ambasadorul Durante a subliniat că “evenimentul de astăzi contribuie la întărirea relaţiilor dintre România şi Italia şi reprezintă o oportunitate deosebită pentru discutarea şi schimbul de bune practici în acest sector, inclusiv în lumina recentei evaluări a Italiei în cadrul implementării Convenţiei împotriva corupţiei a OCDE”.

La rândul său, domnul Secretar de Stat Luca Niculescu a reiterat angajamentul ferm al României de a continua lupta împotriva corupţiei, în contextul aderării României la OCDE. Consolidarea dialogului RO-Italia în context OCDE confirmă încă o dată parteneriatul strategic consolidat dintre cele două state.

Totodată, domnul secretar de stat Mihai Paşca a precizat că Ministerul Jusțitiei din România este pregătit pentru exercițiul de evaluare ce va fi derulat de WGB, sens în care Ministrul Justiției a semnat solicitarea formală de aderare la Convenția anti-mită.