Consiliul Concurenței a început o investigație la sediul băncilor care contribuie la calculul indicelui ROBOR

„Radiojurnal” – Realizator: Gabriela Mitrovici
Realizator: Președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, a declarat miercuri că instituția pe care o conduce a început o investigație la sediul băncilor care contribuie la calculul indicelui ROBOR. El spune că acțiunea nu vizează creșterea dobânzilor, care este normală în această perioadă, ci dacă au existat înțelegeri între actorii de pe piață care să ducă la creșteri mai mari decât cele justificate.
Bogdan Chirițoiu: În momentul când există dovezi de încălcare a legii, atunci vom aplica sancțiuni după ce dăm posibilitatea companiilor să se apere. Noi, când deschidem investigații, ne uităm la datele din piață, la cifre, dar, evident, pe parcursul investigației ne vom consulta cu autoritatea de reglementare. Dar investigația e pornită pe analiza noastră, nu e legată de vreo sesizare primită din partea altei instituții. Nu se rezumă numai la ROBOR. Ne uităm și la alte lucruri, dar un element de bază e ROBOR-ul și, ca atare, ne uităm la agenții economici, la băncile implicate în acest sistem.
Realizator: Preocuparea Consiliului Concurenţei în ceea ce priveşte evoluţia dobânzilor bancare, în măsura în care acestea se reflectă în ratele platite de consumatori şi în modul de remunerare a depozitelor este normală şi este un semnal că lucrurile sunt sub control şi că autorităţile se preocupă, apreciază preşedintele Consiliului Director al Asociaţiei Române a Băncilor, Bogdan Neacşu. El mai precizează că majorari ale ratelor dobânzilor, atât pe palierul consumatorilor, cât şi la nivelul pieţelor interbancare, se înregistreaza nu doar în România, ci la nivel global, în contextul actualului val inflaţionist, deoarece piaţa banilor este o piaţă liberă, în care preţurile, adică ratele dobânzilor, se formeaza pe baza lichidităţii, a raportului cerere-ofertă şi încorporeaza atât condiţiile curente, cât şi anticipaţiile jucătorilor din piaţă./abranescu/ilapadat

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (2 noiembrie)