La Roma sunt aşteptaţi 50 de mii de oameni pentru a participa la Marșul pentru Pace

Astăzi, la Roma, este programat Marșul pentru Pace, o demonstrație organizată de platforma ”Europe for Peace”, cu scopul de a cere încetarea focului în conflictul din Ucraina și în toate războaiele în desfășurare în prezent în lume.
La eveniment, care nu are simboluri de partid, aderă sindicate și asociații precum CGIL, CISL și UIL, Comunitatea Sant ‘Egidio, Libera și multe altele. Pe lângă manifestaţia de la Roma, şi la Milano este planificată o inițiativă similară, iar în alte 100 de oraşe italiene au loc mobilizări şi evenimente în acest sens.
Manifestanţii din Roma şi-au dat întâlnire la ora 12,00 în Piazza della Repubblica, iar în jurul orei 14,00 procesiunea va porni și va străbate străzile din centrul Romei pentru a ajunge într-un final în Piazza San Giovanni in Laterano.
”Italia, Uniunea Europeană și statele membre, Națiunile Unite trebuie să își asume responsabilitatea negocierilor pentru a opri escaladarea și a ajunge la o încetare imediată a focului”, precizează comunicatul difuzat de organizatori.
”Cerem Secretarului General al Națiunilor Unite să convoace de urgență o Conferință Internațională pentru Pace, pentru a restabili respectarea legislaţiei internaționale – continuă organizatorii demonstrației – pentru a garanta securitatea reciprocă și a convinge toate statele să elimine armele nucleare, să reducă cheltuielile militare în favoarea investițiilor pentru combaterea sărăciei și a finanțărilor pentru economia neînarmată, pentru tranziția ecologică, pentru munca decentă”.
Potrivit poliției, în capitala Italiei sunt aşteptate să sosească peste 50.000 de persoane, care vor călători inclusiv cu trenul şi autobuzul. Scrisoarea președintelui CEI, cardinalul Matteo Maria Zuppi, adresată manifestanților va fi citită de pe scena improvizată în faţa Bazilicii San Giovanni in Laterano.

La Milano se va manifesta la ora 16, în faţa monumentului Arco della Pace. „Ieşim în piaţă pentru a sprijini poporul ucrainean și rezistența acestuia – spun organizatorii – pentru a reitera că pacea nu înseamnă a te preda, deoarece nu există pace fără libertate. Iar libertatea trebuie apărată, fără să te predai”. Este prevăzută şi o legătură live cu primarul din Lviv, Andrii Ivanovic Sadovij.
În piața din capitala lombardă vor fi prezenţi şi politicieni, membrii ai celui de-al Treilea Pol: Carlo Calenda, Matteo Renzi, Pier Ferdinando Casini, Letizia Moratti. ”La Milano nu vom cere predarea Ucrainei”, a spus Calenda, acuzându-i pe protestatarii romani că sunt prea vagi în cererea lor de ”încetare a focului”.www.rainews.it/cpaunel/asalar
https://www.rainews.it/articoli/2022/11/marcia-per-la-pace-roma-e-milano-ae4a912a-9dd2-4a5d-8813-6564d7acd36d.html
Traducerea Cătălina Păunel