Un nou punct de trecere a frontierei româno-ucrainene a fost deschis între Vicovu de Sus şi Krasnoilsk

Un nou punct de trecere a frontierei româno-ucrainene a fost deschis astăzi, între Vicovu de Sus, judeţul Suceava, şi localitatea vecină de peste graniţă, Krasnoilsk. Premierii celor două ţări au subliniat importanţa şi semnificaţia acestui demers, care, spunea Nicolae Ciucă, atestă relaţiile şi solidaritatea dintre cele două state. Omologul ucrainean a apreciat susţinerea activă a României în lupta împotriva agresiunii ruse şi a afirmat că autorităţile de la Kiev ar fi recunoscătoare părţii române daca ar desemna la nivel oficial Rusia ca stat sponsor al terorismului. Premierul Denys Shmyhal a exprimat, de asemenea, recunoştinţă pentru disponibilitatea României de se implica în reconstruirea Ucrainei. El a mai precizat că, după 24 februarie, direcţia spre Occident a devenit cea mai importantă pentru Ucraina, iar în această direcţie au fost redirecţionate exporturile, iar în ţările vecine au venit persoanele care au fost nevoite să părăsească ţara. „Prin aceste frontiere se întorc cetăţenii noştri acasă şi prin aceste frontiere trec ajutoarele umanitare din partea ţărilor Uniunii Europene”, a mai spus Denys Shmyhal. (RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 10 noiembrie)/bcodreanu/dsirbu