Rezidenţii din Herson au început să primească pachete umanitare

Rezidenţii din oraşul Herson, în estul Ucrainei, au început să primească pachete umanitare de la voluntari, la câteva zile după ce trupele ruse în retragere au distrus toată infrastructura vitală a oraşului. Primarul din Herson a avertizat că oraşul se confruntă cu o criză umanitară, mulţi oameni fiind nevoiţi să supravieţuiască fără resursele de bază. În piaţa centrală din Herson lumea este fericită şi flutură drapelul ucrainean, bucurându-se de eliberare. Cu toate acestea, persistă şi un sentiment de precauţie, oamenii ştiind că, deşi au plecat, ruşii nu sunt foarte departe şi războiul mai poate dura multe luni sau chiar ani./mbaciu/ilapadat

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 13 noiembrie)