Nuntă la Casa Albă pentru nepoata preşedintelui Biden, Naomi

Naomi Biden, nepoata preşedintelui american, Joe Biden şi a primei doamne, Jill Biden, s-a căsătorit, sâmbătă – eveniment ce a marcat a 19-a ocazie din istorie când Casa Albă a găzduit o nuntă. Mireasa, în vârstă de 28 de ani, este avocată şi locuieşte la Casa Albă alături de mire, Peter Neal, în vârstă de 25 de ani, recent absolvent de Drept. În prezent, acesta lucrează la Georgetown University Law Center în domeniul securităţii naţionale. Cei doi s-au cunoscut în 2018. Ceremonia s-a desfăşurat fără accesul presei, la solicitarea mirilor. Este prima parte a unui weekend festiv pentru Joe Biden, care va aniversa duminică împlinirea vârstei de 80 de ani, înconjurat de familie. Naomi Biden este fiica lui Hunter Biden şi a primei soţii a acestuia, Kathleen Buhle. Directorul de comunicaţii al lui Jill Biden, Elizabeth Alexander, a declarat că familia Biden va achita costul activităţilor prilejuite de nunta de la Casa Albă, „aşa cum s-a întâmplat în cazul altor evenimente private găzduite de prima familie a ţării şi urmând tradiţia nunţilor care au mai avut loc la Casa Albă în timpul administraţiilor precedente.” (REUTERS – 19 noiembrie)/mbrotacel